Romania va inregistra o crestere economica de 2,8% in 2009, mult sub nivelul din acest an, in contextul in care criza financiara mondiala va incetini dezvoltarea tuturor statelor emergente din regiune, estimeaza analistii Citigroup, potrivit NewsIn. Pentru acest an, acestia se asteapta la crestere economica de 7,8%, cea mai mare din regiune.

In primele noua luni ale acestui an, Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a avansat cu 8,9%.

Totusi, chiar si cu o crestere economica de 2,8%, Romania se va situa anul viitor pe locul al treilea in randul statelor emergente din regiune, fiind depasita doar de Rusia si Slovacia, care vor inregistra un avans al PIB de 4,5%, respectiv 4%, se arata in raportul grupului financiar.

In 2010, economia romaneasca ar urma sa revina la ritmuri de crestere mai ridicate, avansand cu 6%, estimeaza analistii Citigroup.

In ceea ce priveste deficitul bugetar, acesta va atinge 3% din PIB in acest an, pentru ca anul viitor sa ajunga la 3,2% din PIB, cel mai ridicat nivel din regiune. Pentru 2010, deficitul bugetar al Romaniei va reveni la 3% din PIB, se mai arata in raport.

Deficitul de cont curent al Romaniei se va reduce usor in acest an ca pondere in PIB, la 13,8%, de la 14% in 2007, pentru ca anul viitor sa aiba loc o ajustare semnificativa a dezechilibrului extern pana la 9% din PIB, estimeaza Citigroup. Tendinta va continua in 2010, an pentru care analistii Citi estimeaza pentru Romania un deficit al balantei de plati de 8% din PIB.

Incetinirea economica va fi insotita de o decelerare a inflatiei anuale, de la 8% in acest an la 6,1% in 2009, anticipeaza analistii Citi, care vad un nivel al inflatiei medii de 4% in 2010.