Directorul financiar al grupului ipotecar Freddie Mac a fost descoperit mort, sustin surse citate de FoxNews, care precizeaza ca acesta s-a sinucis.

Cadavrul lui David Kellermann a fost descoperit miercuri dimineata in locuinta sa din Reston (Virginia).

Kellermann, care avea 41 de ani, a ocupat functia de director financiar al grupului incepand din luna septembrie a anului trecut, preluand postul dupa demisia lui Anthony "Buddy" Piszel. El lucra pentru Freddie Mac de 16 ani.

Un purtator de cuvant al politiei a confirmat moartea lui Kellermann insa nu a putut preciza daca acesta s-a sinucis.

Gigantul Freddie Mac a fost criticat anul trecut pentru practicile sale riscante despre care unii sustin ca au contribuit la declansarea crizei financiare si imobiliare. Directorul executiv al companiei, David Moffett, a demisionat luna trecuta.

In luna iulie 2008, autoritatile americane au aprobat cel mai amplu program de salvare a pietei ipotecare din ultimele decenii, prin care se acorda ajutoare de urgenta companiilor ipotecare Fannie Mae si Freddie Mac si se creaza un fond de 300 miliarde de dolari, care va permite Administratiei Federale a Locuintelor sa refinanteze imprumuturile ipotecare pentru circa 400.000 de proprietari.

Legea autorizeaza imprumuturi de miliarde de dolari pentru companiile ipotecare Fannie Mae si Freddie Mac, firme care sustin sau detin cinci miliarde de dolari prin creditele imobiliare acordate sau garantate, reprezentand jumatate din totalul ipotecilor de pe piata americana.

Cele doua companii au primit impreuna aproximativ 60 de miliarde de dolari in ajutoare guvernamentale.