Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat că suspendă licitația pentru achiziția a 62 de trenuri electrice regionale, decizia venind în urma unor contestații care au fost admise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

Pe un peron de garaFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Ce spunea ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a suspendat procedura de achiziție a celor 62 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane și regionale, în urma publicării pe portalul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a soluției pe scurt în privința contestațiilor formulate pe procedură, respectiv: „admite contestația în parte și dispune remedierea”.

După publicarea deciziei CNSC, ARF va pune în aplicare măsurile dispuse, iar procedura de atribuire va fi reluată, în cel mai scurt timp, conform prevederilor legale.

Despre contestații

Contestațiile companiilor Alstom și Siemens au primit câștig de cauză din partea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care a decis că acțiunile producătorilor mondiali sunt justificate și a dispus remedierea de către ARF, scrie Club Feroviar.

Cum ARF nu avea timp să remedieze erorile din documentația de licitație într-o singură noapte, s-a văzut nevoită să suspende procedura, exact când competitorii au început să încarce în SEAP documentele aferente.

Polonezii de la PESA au contestat tipul de motor solicitat de ARF și răspunsuri neclare ale Autorității privind acceptarea unei variante mai ieftine de motor, dar total potrivite unor trenuri regionale.

Un potențial participant a acuzat o calitate proastă a documentației. „Atât subscrisa, cât și alți operatori economici interesați am formulat repetate solicitări de clarificare a documentației de atribuire, în condițiile în care aceasta este afectată de mai multe lacune și discrepanțe, precum și elemente neclare, contradictorii sau confuze.

Calitatea proastă a documentației a fost reclamată și de un alt participant care cerea și el suspendarea procedurii până la judecata contestației. Acesta spunea că inițial cerințele privind calculul greutății pe osie și numărul minim de uși erau „clare, corecte și precise”. Ulterior însă, printr-un „răspuns consolidat”, cerințele în discuție au fost serios modificate. Modificările aduse numărului de uși contravin standardelor europene privind fluxul de pasageri și evacuarea în caz de urgență. În plus – ar avantaja unii competitori.