Compania taiwaneza HTC va lansa la inceput de martie primul sau ceas inteligent, concomitent cu noua generatie a smartphone-ului sau de varf de gama, One M9, spun surse citate de Bloomberg. Compania a postat prima crestere trimestriala a vanzarilor din ultimii trei ani si intentioneaza sa isi diversifice gama dincolo de telefoane.

Despre smartwatch publicatia nu da multe detalii, ci doar ca se va concentra pe aplicatiile de fitness. Nu se stie inca ce sistem de operare va rula, insa e foarte probabil sa fie vorba de o versiune a Android Wear. HTC se gandeste de mult timp sa lanseze un smartwatch si vrea sa isi diversifice gama de aparate "smart" pentru a fi prezenta pe cat mai multe categorii de produse, dat fiind ca la telefoane concurenta e dura si au fost multe trimestre cu pierderi.

Bloomberg mai scrie ca la Mobile World Congress Barcelona compania va lansa si noua generatie a telefonului sau de varf de gama: One M9 care va avea pe spate o camera de 20 MP, iar pe partea frontala o camera UltraPixel.

Telefonul va dispune de procesor octa-core Snapdragon 810, tehnologie audio Dolby 5.1 si vor exista trei culori dintre care cumparatorii vor putea alege: gri, argintiu si auriu.

HTC Corp a inregistrat in Q4 2014 prima crestere trimestraiala a veniturilor din Q3 2011 pana in prezent. Compania a vandut de 1,5 miliarde dolari, avans de peste 10%.