UPDATE Reuters: Kaspersky si-ar fi sabotat concurenta prin ample campanii desfasurate in ultimii 10 ani. Compania rusa neaga vehement

de Vlad Barza     HotNews.ro
Vineri, 14 august 2015, 17:51 Economie | IT

Logo Kaspersky
Foto: YouTube
De mai mult de zece ani, Kaspersky, una dintre cele mai mari companii de securitate informatica, incearca sa faca rau rivalilor din piata, astfel incat acestia sa detecteze fisiere "curate", ca fiind infectate, scrie Reuters, citand fosti angajati ai companiei ruse. Doi fosti nagajati spun ca Evgheni Kaspersky ar fi ordonat personal actiunile de sabotaj la care a pus expertii sa lucreze multe luni, considerand ca o serie de companii rivale copiaza software-ul rusesc. Kaspersky a negat vehement. "Compania noastra nu a initiat campanii secrete pentru a pacali competitorii in a genera rezultate fals-pozitive pentru a le afecta pozitia in piata. Astfel de actiuni nu sunt etice, iar legalitatea lor este in cel mai bun caz indoielnica", spun cei de la Kaspersky, intr-un raspuns pentru Reuters.

Fostii angajati citati de Reuters spun ca printre companiile vizate se numara Microsoft, AVG si Avast si alti rivali, inducandu-i in eroare pentru a sterge sau dezactiva fisiere importante de pe PC-urile cleintilor.

O parte dintre campanii au fost ordonate chiar de Evgheni Kaspersky, suparat ca unele companii le-ar imita soft-ul, in loc sa-si dezvolte propria varianta. Seful Kaspersky considera ca este vorba de furt si ca trebuie sa ia masuri.

Directori de la Microsoft, AVG si Avast declarasera in trecut pentru Reuters ca au existat cazuri in care terte parti au incercat sa le induca false rezultate-pozitive. Contactati in aceasta saptamana de catre Reuters, executivii nu au dorit sa comenteze presupusele atacuri Kaspersky.

Angajatii, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, spun ca au fost alese cu grija companiile ce urmau a fi sabotate si ca unele echipe au primit misiunea de a se ocupa de aceste lucruri saptamani, sau chiar luni la rand. Specialisti ai Kaspersky ar fi fost pusi sa analizeze prin procedee de inginerie inversa (reverse-engineering) soft-urile rivalilor, astfel incat sa poata fi determinate sa semnaleze fisiere curate, ca fiind infectate.

Kaspersky a profitat in aceste campanii si de faptul ca, in ultimii ani, producatorii de solutii de securitate informatica au facut masiv schimb de informatii si au pus mult mai multe elemente la comun, colaborarea ajutand companiile sa detecteze mult mai bine diverse amenintari, decat daca ar fi ramas fiecare pe cont propriu.

Kaspersky este una dintre cele mai cunoscute companii din domeniu, solutiile fiind utilizate de 400 de milioane de utilizatori si de 270.000 de clienti corporate. Compania este respectata pentru campaniile de spionaj detectate, fiind celebra pentru dezvaluirile legate de "viermele" informatic Stuxnet care a afectat programul nuclear iranian in 2009 si 2010.

Kaspersky a negat vehement implicarea in aceste campanii de sabotaj. "Compania noastra nu a initiat campanii secrete pentru a pacali competititorii in a genera rezultate fals-pozitive pentru a le afecta pozitia in piata. Astfel de actiuni nu sunt etice, iar legalitatea lor este in cel mai bun caz indoielnica", spun cei de la Kaspersky, intr-un raspuns pentru Reuters.

Mai mult, compania spune ca in noiembrie 2012 a fost victima unui astfel de atac, cand o terta parte necunoscuta a manipulat Kaspersky spre a clasifica in mod gresit ca fiind malitioase fisiere de la mail.ru si de la platforma de gamin Steam.

UPDATE Evgheni Kasperski spune, pe blogul sau, ca acuzatiile sunt ridicole si ii ironizeaza pe jurnalistii Reuters care s-au increzut in fosti angajati care puteau spune orice in anonimat "Probabil ca am pus totul la cale cand eram la banya (bai rusesti), dupa ce lasasem afara ursii pe care ii calarim de obicei".

Intr-o nota mai serioasa, seful companiei spune ca astfel de acuzatii sunt de prost gust din moment ce si Kaspersky a fost victima unor atacuri si intreaga industrie a producatorilor de solutii de securitate se confrunta cu problema "falselor pozitive"

El spune ca in noiembrie 2012 Kasperksy s-a confruntat cu probleme legate de fisiere curate care au fost detectate ca fiind infectate si adauga ca multe companii din industrie s-au lovit de astfel de atacuri si a fost convocata o intrunire intre reprezentantii companiilor pentru a se elucida situatia, insa nu s-a ajuns la consens.

Kasperky mai spune ca si in ziua de azi este intrebat daca oamenii sai creeaza virusi pe care solutiile companiei sa ii elimine apoi, pentru a parea mai eficiente in ochii clientilor. "Inca din anii 90' luam la conferintele de presa un carton pe care scria NU fiindca una din trei  intrebari era daca noi scriem singuri virusii, pentru ca apoi produsul nostru sa vindece infectiile".


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
5166 vizualizari
  • -5 (17 voturi)    
    Nu stiu (Vineri, 14 august 2015, 18:34)

    ipolitic [utilizator]

    cat de adevarat e sau nu afirmatia Reuters, dar parerea mea e ca AVG si Avast nu au nevoie de sabotaj sa le fie afectata pozitia pe piata.
    In principiu nu dau doi bani pe afirmatiile unor fosti angajati. Daca ai ceva de zis, vorbeste cat e "hot news". Daca ai sange in instalatie.
    • +4 (10 voturi)    
      De la ruși (Vineri, 14 august 2015, 20:03)

      dan63 [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      nu mă mai miră nimic - dau clasă lui Robert Greene, autorul cărții 48 Laws of POWER.
    • +10 (16 voturi)    
      IARĂȘI UNUL NĂSCUT DUPĂ ULTIMA PLOAIE (Vineri, 14 august 2015, 21:50)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Din clipa în care am aflat că ”onorabilul” Kaspersky se află în relații ”strînse” cu Putin, suspiciunile, deja existente, au atins pragul certitudinii. Mă puteți declara paranoic - 40 de ani trăiți în comunism justifică orice bănuieli.

      Fiindcă inversul ADEVĂRULUI e minciuna; dar inversul minciunii nu e ADEVĂRUL - MINCIUNA are 1000 de fețe.
  • +10 (16 voturi)    
    o fi sau nu o fi (Sâmbătă, 15 august 2015, 8:54)

    thebblack [utilizator]

    dar sa auzi un rus vorbind despre etica e de-a dreptul hilar.
    • -6 (10 voturi)    
      a fi sau nu a fi (Sâmbătă, 15 august 2015, 13:16)

      ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui thebblack

      șovin...
    • 0 (12 voturi)    
      Uite unde era intelepciunea (Sâmbătă, 15 august 2015, 19:19)

      Marcel Ionita [utilizator] i-a raspuns lui thebblack

      Pentru necunoscatori, Kaspersky este lider mondial in ceea ce inseamna cybersecurity.

      Tot pentru neinitiatii de aici, mana dreapta a lui Eugene Kaspersky si cel care conduce partea de analiza si research este romanul Costin Raiu (Director, Global Research & Analysis Team). [1][2]

      Costin este un geniu al sistemelor antivirus. Tot Costin este cel care a facut RAV-ul si pentru care Georgescu a cules toti laurii. [3] Cei din Automatica si Calculatoare de prin anii '95 stiau de geniul lui Costin.

      [1] http://goo.gl/s54NCW
      [2] https://goo.gl/LvQRjk
      [3] http://goo.gl/akcvFm
      • +2 (8 voturi)    
        ....Rusii? (Duminică, 16 august 2015, 0:04)

        viorel ratiu [anonim] i-a raspuns lui Marcel Ionita

        ...cind un rus, Oricare ar fi el va zice ca 2x2=4, cel mai Intelept lucru este sa Verifici Calculul! Ceea ce naste din pisica, soareci maninca!
      • +3 (9 voturi)    
        HAHAHA (Duminică, 16 august 2015, 11:03)

        ismail paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Marcel Ionita

        "geniul lui Costin" m-a facut sa rad pe nerasuflate...
        • 0 (6 voturi)    
          Doar asa (Duminică, 16 august 2015, 21:35)

          Marcel Ionita [utilizator] i-a raspuns lui ismail paine de circ

          de curiozitate, te-ai deranjat sa citesti cateva randuri sau sa dai un search pe google?
          • +1 (1 vot)    
            Ma subestimezi... (Miercuri, 19 august 2015, 2:53)

            ismail paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Marcel Ionita

            De curiozitate, te-ai deranjat sa cauti topul Cybersecurity Ventures Q3 pe 2015?

            Vezi ca "liderul" Kaspersky se situeaza pe locul 32.

            Daca imi spuneai despre Andrei Alexandrescu si altii de bine, imi storceai o lacrima.
            Dar ma iei cu "geniul lui Costin", ma faci sa rad in hohote.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri