​Amazon anunța în noiembrie că va face concedieri, atunci estimările erau că vor fi peste 10.000 de oameni, dar compania a comunicat acum numărul mai precis, fiind vorba despre 18.000 de oameni. Este cel mai mare număr anunțat de o companie tech în ultimele luni, dar Amazon este și cea mai mare ca număr total de angajați.

Logo AmazonFoto: Andreistanescu | Dreamstime.com

Informația a fost dată miercuri seara de către Wall Street Journal și, la scurt timp, CEO-ul companiei Amazon, Andy Jassy, a confirmat-o într-o postare în care explica faptul că Amazon a mai traversat și în trecut momente dificile și că le va depăși cu bine și de data aceasta.

Cele 18.000 de tăieri de job-uri vor afecta și operațiunile din Europa. Amazon are 1,5 milioane de angajați în lume.

La fel ca alte mari companii tech, Amazon a crescut puternic în pandemie, mai ales la capitolele servicii cloud și e-commerce. În doar doi ani, Amazon a crescut cât în aproape zece, și-a dublat rețeaua logistică și a crescut cu câteva sute de mii efectivele. A fost o creștere mult prea rapidă.

Spre finalul pandemiei mulți oameni au revenit în magazinele fizice și Amazon a fost nevoită să pună în practică un plan de reducere a costurilor.

Amazon are o capitalizare de piață de 870 miliarde dolari, departe de maximul din noiembrie 2021: 1.800 miliarde dolari.

Meta anunțase în toamna lui 2011 că va renunța la 11.000 de oameni și multe companii mari au anunțat tăieri ale efectivelor de ordinul miilor de angajați.

Sursa foto: Dreamstime.com