Apple admite ca cel mai nou model de iPhone - 3GS - se poate supraincalzi, dar considera ca vina apartine conditiilor meteorologice, negand o problema de conceptie, relateaza The Telegraph.

Site-urile de profil si forumurile Apple au fost inundate, inca de la momentul lansarii, in 19 iunie, de comentarii legate de faptul ca noul model se supraincalzeste si isi pierde din stralucirea ecranului. Unii utilizatori s-au plans ca telefonul se incalzeste atat de tare incat nu poate fi tinut la ureche, daca o convorbire dureaza mai mult, in timp ce altii au remarcat ca modelul alb 32GB devine roz la supraincalzire.

Intr-un avertisment postat pe un site de suport, Apple afirma ca utilizatorii nu trebuie sa-si lase telefoanele in locuri unde temperatura se situeaza in afara intervalului -20º Celsius si 45º C, interval in care aparatul a fost conceput sa functioneze.

"Daca temperatura interna a aparatului depaseste limitele normale de operare, va puteti confrunta cu urmatoarele evenimente: oprirea incarcarii, neclaritatea ecranului si/sau semnal slab", explica Apple.

In mesajul postat pe site-ul de suport, Apple afirma ca iPhone-ul este dotat cu un mecanism de siguranta care avertizeaza utilizatorii in momentul in care temperatura este prea mare.

Daca telefonul este lasat in masina, se poate supraincalzi daca este expus luminii directe a soarelului pentru perioade prelungite de timp. Acelasi fenomen poate aparea cand sistemul GPS este folosit in masina intr-o zi foarte calduroasa sau cand iPod-ul functioneaza in momentul in care telefonul este expus direct razelor solare.

Daca semnalul de avertizare de supraincalzire devine activ, Apple recomanda oprirea telefonului, pentru a-i permite sa se raceasca.

Utilizatorii iPhone 3GS se plang insa, pe forumurile Mac, de faptul ca telefonul se supraincalzeste chiar si atunci cand nu este folosit intr-o masina.

Intr-un post pe forumul macrumors.com, un utilizator afirma ca atunci cand foloseste facilitatea de inregistrare video aparatul se supraincalzeste, iar un altul poveste ca, dupa ce a transportat telefonul intr-un rucsac, aparatul era atat de fierbinte incat a deformat cutia de plastic in care era tinut.