Agentiile care impart banii de publicitate in mass-media din Romania au inregistrat, aproape fara exceptie, profit in 2012, potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor. Agentia Media Investment a inregistrat cea mai mare cifra de afaceri, fiind urmata de McCann Erickson (care desfasoara atat activitati de media buying, cat si de creatie publicitara), Zenith Romania si Initiative Media. Agentiile au fost luate in vizor, anul acesta, de guvernul Ponta, care a adoptat o ordonanta de urgenta ce limiteaza rolul agentiilor de media in traseul banilor din publicitatea TV.

Cifrele de afaceri si profitul agentiilor de media contrasteaza izbitor cu rezultatele principalelor companii de media din Romania, care, in cea mai mare parte, au inregistrat pierderi in 2012 - vezi detalii despre acestea aici.

  • Activitatea agentiilor de media - care au rolul sa cumpere spatiu publicitar pe diverse media pentru promovarea produselor clientilor lor - a fost lovita, anul acesta, de ordonanta de urgenta 25/2013, ce limiteaza considerabil rolul lor in circuitul banilor de publicitate TV. Efectele asupra rezultatelor agentiilor se vor vedea "in minus", iar ceea ce se intampla acum "e varful aisbergului", dupa cum spuneau, recent, pentru HotNews.ro reprezentantii unor agentii.

Din datele publicate de Ministerul Finantelor reiese, intre altele, ca:

  • Media Investment, principala agentie de media a holdingului The Group, a avut in 2012 cea mai mare cifra de afaceri - 50 de milioane de euro si un profit de 1,8 milioane de euro.
  • Starcom MediaVest Group a inregistrat un profit de 1,9 milioane de euro, in timp ce McCann a avut un profit de aproape 1,5 milioane, Zenith - 1,6 milioane
  • Fata de 2011, au inregistrat o crestere a cifrei de afaceri agentiile McCann Erickson, MediaCom, Media Direction, Media Investment, Media Planning Group, Opti Media, Starcom MediaVest, Zenith.

Cifrele de afaceri cumulate ale principalelor agentii de media depasesc 300 de milioane de euro in 2012, peste valoarea estimata de Initiative Media pentru piata de publicitate in 2012.

Valorile de mai jos au fost calculate in functie de cursul mediu leu-euro aferent anului 2012

Agentie - Cifra de afaceri 2012 (euro) - C.A. 2011 (euro) - Profit/pierdere net(a) '12 (euro) - Profit/pierdere net(a) '11 (euro)

  • BPN (fosta Brand Connection) - 2.828.498 - 4.650.500 - 36.326 - 31.429
  • Carat Romania - 8.180.955 - 10.086.646 - (-54.848) - 91.244
  • House of Media -  5.750.020 - 5.979.272 -  401.198 - 1.207.803
  • Initiative Media - 36.326.971 - 40.493.658 - 501.302 - 574.930
  • McCann Erickson* - 49.884.215 - 47.686.417 - 1.489.393 - 1.791.360
  • MEC Romania - 21.984.691 - 31.216.137 - 308.591 - 563.333
  • MediaCom Romania - 23.324.291 - 20.706.234 - 388.944 - 573.652
  • Media Direction - 9.834.930 - 9.230.447 - 258.646 - (-40.104)
  • Media Investment - 50.321.557 - 47.384.217 - 1.825.209 - 1.930.665
  • Media Planning Group - 7.763.431 - 7.633.127 - 155.356 - 151.351
  • MindShare Media - 11.845.695 - 16.017.163 - 180.589 - 263.758
  • Odyssey Communication** - 101.284 - 9.245.432 - (-5.175.608) - (-1.541.674)
  • Opti Media - 10.471.955 - 10.411.501 - 660.304 - 404.368
  • Starcom MediaVest - 31.840.488 - 31.715.517 - 1.952.931 - 1.492.439
  • United Media - 9.880.435 - 12.134.692 - 138.678 - 35.943
  • Zenith Media Communications*** - 39.486.746 - 13.798.440 - 1.604.837 - 253.666
  • Zenith Media *** - 204.537 - 24.087.110 - (-23.251) - 1.065.284

* B.V. McCann Erickson reuneste atat bugetele de media administrate de Universal McCann, cat si pe cele de creatie ale McCann Erickson

** Odyssey Communication, agentia care s-a ocupat si de creatia, si de achizitia spatiilor de publicitate pentru produsele Adevarul Holding, a fost lovita de insolventa in 2011 si de problemele grupului controlat pana anul trecut de Dinu Patriciu

*** Zenith Media Communications SRL a fost infiintata in 2011, avandu-i ca asociati pe asociatii Zenith Media SRL - Radu Florescu (1%), Maria Tudor (5%) si Peziona Enterprises Ltd - Cipru (94%)