Conducerea Televiziunii publice ia in considerare sa reduca timpul de lucru al angajatilor institutiei de la 8 la 6 ore pe zi si sa diminueze salariile cu 25%, scrie Mediafax, care citeaza surse din TVR. Pe de alta parte, seful principalului sindicat din TVR, Dragos Bocanaciu, este citat de agentia de presa spunand ca exista o astfel de idee, care deocamdata a fost discutata "nu foarte concret" in Comitetul Director al institutiei si pe care el o considera "foarte paguboasa". Masura ar urma sa-i afecteze pe toti angajatii.

  • Surse din TVR au confirmat pentru HotNews.ro ca se vehiculeaza un astfel de plan, ce survine in conditiile in care directorul Stelian Tanase a fost mandatat, recent, de Consiliul de Administratie sa prezinte guvernului un nou plan de restructurare a TVR. Daca va fi acceptata, o astfel de masura ar veni dupa un amplu si controversat proces de reorganizare desfasurat in 2012-2013, sub coordonarea fostului sef TVR Claudiu Saftoiu. In prima parte a acestui an, Stelian Tanase a adus, la TVR, mai multi realizatori din afara institutiei, printre care Mircea Dinescu si Cornel Nistorescu.
  • In prima parte a zilei de miercuri, ReporterVirtual.ro scrisese despre o intentie de a reduce cu 20% salariile oamenilor de la Stirile TVR.

Seful sindicatului SPUS TV din TVR, Dragos Bocanaciu, este citat de Mediafax spunand ca ideea reducerii salariale si a timpului de lucru pentru angajati nu a fost luata in discutie, inca, in CA al TVR. Potrivit lui Bocanaciu, "eu am spus în discuţiile pe care le-am avut cu membrii Comitetului Director şi cu alţi oameni din Televiziunea Română că este o măsură care, din punct de vedere al calităţii, este foarte păguboasă, în sensul că reducerea câştigurilor salariale cu 25% îi va demotiva pe oameni rău de tot şi nu va avea decât un efect groaznic din punctul de vedere a ceea ce se vede pe post, un lucru pe care noi nu ni-l permitem".