Zilnic, o cunostinta cumpara Libertatea, Click! si CanCan. Pe toate trei. In trafic, atunci cind stai 40 de minute ca sa treci doua intersectii, daca ai niste ani de condus in spate, poti sa pui ziarul pe volan si sa vezi ultimele birfe. Asa mi-au picat in mina si mie cele trei tabloide si am avut sansa sa le rasfoiesc. Ce am vazut? Hai sa le luam pe rind.
Birfe, vedete, birfe, vedete…
Un ziar quality n-ar publica toate timpeniile. Totusi, pentru un public de masa, informatiile despre vedete, indiferent care sint ele acelea, primeaza. Cineva imi spunea, acum vreo doi ani, ca Mihaela Radulescu si Andreea Marin vind cel mai bine publicatiile din categoria “Birfe”. Prin urmare, nu ma mira absolut deloc faptul ca, de vreo doua saptamini, pe pagina intii a celor trei domina Mihaela Radulescu.
Publicul citeste birfe din mai multe motive - pe care le-am mai explicat si cu alte ocazii -, insa cel mai important este “capra vecinului”. Romanul e sarac, e nefericit, cind vede ca nu-stiu-care vedeta a dat de naiba nu poate decit sa se bucure. Nefericirea altuia ii creste lui speranta de viata. Indiferent ca are bani sau nu, se duce la colt si cumpara Libertatea, Click! sau CanCan.
Recentele scandaluri care o vizeaza pe Radulescu nu pot fi decit benefice concurentei dintre tabloide. Nu stiu daca a remarcat cineva, dar in timp ce unii o pupa in fund, altii o iau la frecat pe toate partile. Unii spun ca Mihaela Radulescu si Dani Otil se iubesc, altii scriu ca e doar o relatie de forma, de ochii lumii. Si altele din aceeasi categorie. Dar asta e alta poveste.
Social si utilitar
Nu stiu daca a facut cineva vreo comparatie intre ceea ce se citeste in ziarele care se lauda cu calitatea informatiei si tabloide. La prima vedere, ce ies in fata sint articolele despre vedete. Dar, daca rasfoiesti un pic, ai sa gasesti si o serie de articole care vizeaza tenta sociala. Inclusiv reportaje despre amariti.
Din acelasi ciclu, in Click! exista o serie de reportaje in care jurnalistul apare in diverse ipostaze, de la cea de muncitor pe santier, pina la cea de mincau, care baga in el timp de o luna de zile doar mincare de la McDonald’s. Ceea ce nu poate fi decit de laudat.
La fel ca in cazul socialului, in tabloide gasesti informatii utile, mai ales din categoria celor de sanatate. Si ma refer mai ales la articole de genul celor care prezinta bolile de sezon, cum se previn, cum se trateaza etc. Sint articole pe care, de regula, ai putea sa le gasesti mai degraba in ziarele de provincie. Sint informatii care chiar se citesc.
Tabloide vs. politica
Revenind cu picioarele pe pamint, sa facem o comparatie intre continutul generalistelor si cel al taboidelor. Cit de des vezi intr-un cotidian generalist un reportaj? Asa cum e el, mai bun sau mai prost, mai lung sau mai scurt, in tabloid exista. In generaliste… mai putin. De fapt, cred ca este o boala generala in presa scrisa romaneasca. Povestea, cea care e importanta, este uitata. Domina politica si, de multe ori, informatiile economice care nu intereseaza pe nimeni.
In incheiere…
Sper sa nu fiu inteles gresit: nu indemn pe nimeni sa cumpere tabloide. Nu citesc asa ceva. Daca-mi pica in mina o Libertatea, in doua minute am terminat de vazut tot. Ma uit la titluri, la explicatiile foto si imi mai sare-n ochi cite-o reclama. In rest, nu ma intereseaza. Dar trebuie avut in vedere ca, desi contin materiale pe care sefii din redactiile “mari” le considera “de provincie”, sint articole care chiar prind la cititori.
Conteaza practica, nu teoria. In cazul de fata, practica din tabloide bate teoria “quality”-urilor. Problema este ca, desi exista oameni care scriu bine si ar putea face fata cu succes adaptarii politicii editoriale, nu intereseaza pe nimeni. Fireste, eu vorbesc de unul singur. Insa, din perspectiva mea, pe termen lung se va vedea. Cred sincer ca cine-si va adapta continutul la cerintele publicului, pastrind calitatea informatiei si pe cea a scriiturii, va avea de cistigat. Ramine de vazut cind se va intimpla asta.
Vreau sa vad in presa nu copy-paste din Reuters si Mediafax, ci idei proprii, emise de oameni care cunosc in amanunt domeniul despre care scriu, care si-au facut doctoratul in asa ceva, nu pseudo-analisti no-name care se pricep la toate, precum magazinele tip consignatie.
Vreau sa vad in ziarele noastre articole pe care dupa aia le preiau agentiile de presa si le citeaza mai departe. Vreau sa vad argumente, cifre si fapte interpretate de oameni care au un cuvant de spus, nu barfite cu laptopul pe la show-uri TV.
Nobelul pentru Economie de anul asta a fost luat de cineva despre care s-a spus ca ar fi "editorialist la New York Times". In realitate, Kruger are in CV diplome si colaborari cu Yale, Princeton, Stanford si MIT. Din cand in cand, scrie si pentru NYT. Dar abia asta face ca editorialele lui sa aiba greutate...
Formula Bild e "imagine", scandalul zilei pe prima pagina, sani voluptuosi pe prima si ultima. Intre acestea, stiri scurte care acopera cam tot ce s-a intamplat important in ziua precedenta, si care apar mult mai detaliate in presa "serioasa". Tabloidele se adreseaza unui public cu anumit nivel cultural si cerinte de informatie pe masura. Nu ca oamenii "seriosi" nu l-ar citi si ei, insa nu acestia sunt publicul-tinta. Din cauza tabloidului Bild, nu si-au redus tirajul "Frankfurter Allgemeine" sau "Die Welt", ca sa dau doar doua exemple arhicunoscute din presa germana. Insa stirile economice, care se citesc ca apa, se adreseaza altui public, tot asa cum un manual de filosofie nu il citeste in primul rand un amator de romane politiste. Iar story-ul, pentru cine cunoaste terenul si cifrele, exista foarte bine intr-un articol economic sau financiar.