Orange Romania are incepand de marti o noua semnatura de brand 'today changes with Orange', care continua viziunea companiei lansata in 2008 - 'together we can do more' si reflecta intentia de a simplifica experienta digitala a utilizatorilor, a anuntat operatorul de telefonie mobila. Campania de comunicare privind lansarea noii semnaturi se va intinde pe parcursul a 4 saptamani si include TV, print, outdoor si online.

Spotul TV a fost realizat de Publicis Worldwide si adaptat pentru piata din Romania. Campania include componente inovative ce fac apel la tehnologia de ultima ora: spotul TV poate fi vizionat si in presa prin scanarea unui QR code cu telefonul mobil. Totodata, in cateva statii RATB din Bucuresti vor fi instalate ecrane digitale pe care trecatorii pot naviga pe internet.

Noua semnatura de brand a fost introdusa pentru prima data in campaniile de comunicare din Franta in noiembrie 2010, iar acum in Romania. Aceasta va fi adoptata treptat si in alte tari din Grupul France Telecom - Orange.

Citeste comunicatul integral pe WebPr.ro.

Numarul total al clientilor Orange in Romania a ajuns la 10,5 milioane utilizatori la sfarsitul lui 2010, in scadere cu 5% fata anul 2009, in principal din cauza evolutiei segmentului Prepay, conform datelor prezentate in luna februarie de grupul France Telecom. In ultimul trimestru al anului trecut, veniturile Orange au ajuns la 243 milioane euro, in scadere cu 4,5% fata de aceeasi perioada din anul anterior.