​VIDEO Ce a invatat Renault de la Dacia pentru a dezvolta masina de sub 4.500 de euro

de Vlad Barza     HotNews.ro
Miercuri, 3 iunie 2015, 10:25 Economie | Auto

Renault KWID concept
Foto: Renault
​Renault lanseaza in acest an in India o masina de clasa mica ce costa sub 4.500 de euro si are aspect de SUV, grupul francez facand eforturi mari pentru a reusi sa lanseze o masina fiabila si reusita ca design la acest pret. Cum au reusit francezii sa lanseze micul KWID? Au apelat la creatorii Logan-ului, au facut reduceri maxime la toate capitolele si profita de faptul ca in India, forta de munca este ieftina. Miza este uriasa: daca micul KWID este un succes in tarile emergente, el ar putea ajunge si in Europa cu sigla Dacia. In India masina va avea motor de 800 cc si 57 CP, insa in Europa, daca va ajunge, va costa peste 6.000 de euro.

Presa auto internationala a scris ca este excelenta ideea de a da aspect de SUV unei masinute de oras si despre KWID s-a scris ca este un Sandero Stepway in miniatura.

Pe 20 mai Renault a prezentat in India conceptul KWID, o masina de oras cu 37 cm mai scurta decat Sandero, un model hatchback care la design are si trasaturi de SUV, lucru laudat de presa internationala care a ludat designul neobisnuit pentru clasa mini.

In India sunt cele mai ieftine masini noi din lume, multe pornind de la sub 5.000 de euro (recordul fiind de 1.800 euro cat costa acum cativa ani Tata Nano). Problema este ca marii producatori internationali cu greu pot cobori cu preturile atat de mult si in acelasi timp sa vina cu modele fiabile si atractive. Renault are doar 2% din piata indiana, iar cu Logan berlina s-a gasit intr-o situatie ciudata acum cativa ani, fiindca masina a avut vanzari slabe din cauza ca era considerata foarte scumpa (in timp ce in Europa Logan este printre cele mai ieftine din piata).

In acest context nu a fost deloc usor pentru francezi sa construiasca o masina ultra low-cost, iar Carlos Ghosn spune ca e aproape un miracol faptul ca s-a reusit, fiindca atat inginerii de produs din Franta, cat si cei din Japonia, au spus ca este imposibil sa construiesti un hatchback ultra-ieftin.

Insa la fel au spus inginerii Renault si acum 15 ani cand li s-a pus in fata ideea Logan. Desi Logan nu a putut costa doar 5.000 de euro, programul a fost un mare succes si anual au ajuns sa se vanda peste un milion de masini din gama Entry. Lipeste insa o masinuta de oras, o „mica citadina”, cum spun francezii.

Ce au facut francezii? Au apelat la inginerii indieni de la Chennai care nu au fost atat de sceptici si l-au adus si pe unul dintre „parintii” Logan-ului, Gerard Detourbet, care a gestionat proiectul. Apoi, la fel ca la Logan, s-au uitat la ce lucruri pot taia din costuri si laitmotivul intregului proiect a fost cuvantul „frugal”.

La noi, cuvantul frugal se refera la o masa cu mancaruri putine si simple. Termenul poate fi insa utilizat si in industrie, iar Renault foloseste termenul de „inginerie frugala”, „gandire frugala” si „inovatie frugala” cand se refera la KWID. Practic e o masina la care s-a incercat sa se adauge cat mai mult dotari, cu cat mai putine costuri.

Detourbet spune, citat de Financial Times, ca intregul proiect a pornit de la o foaie alba de hartie si fiecare parte a masinii a fost regandita sa fie cat mai ieftin de produs. Insa marea problema tine de faptul ca sunt cateva capitole la care clientul indian nu vrea compromisuri, oricat de ieftina ar fi masina: spatiu interior generos, aer conditionat eficient si sistem multimedia. In aceste conditii, Renault a trebuit sa tina pretul cat de jos posibil, sa nu renunte la toate dotarile care-l intereseaza pe client. Astfel, in a doua parte din 2015, cand masina se va lansa in India, va exista si o versiune cu touch-screen si sistem de navigatie, insa care va costa peste 5.500 euro.

O explicatie pentru pretul mic tine si faptul ca 97% dintre componentele lui KWID sunt din India, iar cand masina va fi produsa si in alta tara, gradul foarte mare de localizare este o conditie esentiala a reusitei proiectului, spune Carlos Ghosn. In plus, a contat foarte mult si gandirea inginerilor indieni, invatati inca din scoala sa fie creativi si sa gaseasca solutii ingenioase pentru a reduce costurile la minimum. Inginerii germani, americani sau japonezi nu sunt obisnuiti sa gandeasca in ideea de a reduce costurile la un nivel extrem, iar acest lucru a contat.

India este pentru micul model Renault o piata de testare, iar daca masina va avea succes acolo va fi produsa si in alte tari emergente, spune Carlos Ghosn. In India, nume grele precum Volkswagen si General Motors au dat gres cu masini foarte mici din cauza ca, desi erau fiabile, erau si prea scumpe pentru India. Mai mult, chiar si gigantul local Tata Motors a esuat cu Nano, cea mai ieftina masina din lume. Vanzarile au fost mult sub asteptari, iar fiabilitatea a avut de suferit, oricarui posibil client pierindu-i ideea de achizitie  dupa ce presa locala a scris pe larg despre masinute Nano care au luat foc pe sosele. In plus, Nano are un design nu prea reusit.

Modelul KWID este construit pe o platforma numita CMF-A, la care costurile de productie sunt reduse cu 30-40%.

KWID are 3,68 metri lungime si 1,58 metri latime, dimensiunile fiind la nivelul unei masini de oras. Interesant este ca acest concept are „alura” de SUV, lucru destul de rar intalnit in segmentul A.



Citeste mai multe despre   









4317 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică