Intre 1999 si 2008, la nivel national, numarul salariatilor a crescut cu 285.000 de persoane, dintre care 75.000 au fost angajati in sectorul Administratiei si Armatei, iar 73.000 in sectorul Sanatatii, in timp ce in industrie, numarul salariatilor s-a redus cu 421.000, de la aproape doua milioane, la 1,57 milioane, detalii in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire.
Dupa cum se poate observa, cele mai mari cresteri s-au inregistrat in comert si tranzactii imobiliare (plus alte servicii), in acest din urma sector numarul angajatilor majorandu-se cu 125%, de la 167.000 in 1999, la 375.000 in 2008.
Ce performante au inregistrat alte tari in aceeasi perioada se poate observa in cel de-al doilea grafic. Astfel, desi Romania a reusit o crestere a PIB in preturi constante de 54,6% – al doilea cel mai mare procent dintre tarile analizate – ne situam pe unul dintre ultimele locuri in ce priveste evolutia numarului de salariati, sub noi fiind doar Japonia, Cehia, Danemarca si Germania, insa toate aceste tari au avut un ritm de crestre al PIB net inferior.
Pe de alta parte, in top se afla Chile, Spania si Luxemburg cu o crestere de peste 40% a numarului de salariati.
Prin urmare, productivitatea muncii a crescut in Romania mult mai mult decat in alte tari, insa daca majorarea PIB nu este insotita si de o crestere semnificativa a numarului de angajati, problemele structurale cu care ne confruntam nu isi vor gasi rezolvarea, si aici ma refer in primul rand la numarul de contribuabili si la rata de ocupare.
Citeste si: Cum a evoluat numarul salariatilor si structura populatiei intre 1969 si 2010.
Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.



















