AUDIO Jurnalul economic RFI - HotNews.ro: Impozitul forfetar transforma micii patroni in someri. Ce firme nu dau gres in perioada de criza? Leul se depreciaza pana la vara

de Carla Dinu     HotNews.ro
Luni, 6 aprilie 2009, 9:06 Economie | Companii



Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro



Impozitul forfetar transforma micii patroni in someri

Guvernul vrea sa introduca de la 1 mai un plafon minim trimestrial de 1.625 lei pe care sa-l plateasca fiecare microintreprindere sau firma indiferent daca  inregistreaza profit sau nu. Noul impozit forfetar este inclus in proiectul de ordonanta de urgenta privind prima rectificare bugetara pe anul acesta, obtinut de HotNews.ro. Actul normativ urmeaza sa fie discutat astazi cu partenerii sociali, insa a starnit deja proteste si a creat panica in randul micilor oameni de afaceri. Ei cred ca noua idee fiscala va avea un efect contrar asteptarilor guvernantilor. Nu va aduce mai multi bani la buget si nu va diminua evaziunea fiscala. Dimpotiva, va duce firmele mici in faliment. Din cele peste 600.000 de firme din Romania aproape jumatate au declarat pierderi. Noul impozit ar urma sa se aplice microintreprinderilor si firmelor din domeniile: tranzactii imobiliare, activitati hoteliere si pensiuni, inchiriere si leasing, comert, activitati de contabilitate si multe altele.

Leul se depreciaza pana la vara

Leul incepe saptamana la un curs de 4,189 fata de euro, dupa ce s-a apreciat continuu in ultima perioada in urma acordului Guvernului cu FMI. Analistii straini estimieaza insa ca moneda nationala se va deprecia semnificativ pana la vara, urmand sa atinga cotatia de 4,37 unitati pentru un euro la inceputul lunii iulie. Peste 12 luni, insa, leul ar urma sa revina la 4,08 pentru un euro, mai spun analistii citati de Reuters. Primele semne de redresare ar urma sa apara in luna septembrie.

Gaze mai ieftine de la 1 mai

Gazele se ieftinesc de la 1 mai, mai repede cu cateva luni decat se anuntase initial. Premierul Emil Boc a anuntat ca tarifele vor scadea cu 3 procente, dupa ce preşedintele Autoritatii de Reglementare în Domeniu a reanalizat situatia preturilor gazelor. Petru Lificiu fusese chemat in sedinta Guvernului pentru a da explicatii dupa ce afirmase ca gazele s-ar fi putut ieftini inca de la 1 aprilie, dar ca preturile vor scadea abia din toamna pentru ca distribuitorii sa-si recupereze pierderile de anul trecut.

Ce firme nu dau gres in perioada de criza?
 
Exista si afaceri profitabile in perioada de criza. Daca vreti sa nu dati gres ar fi bine sa va orientati spre domeniile ecologic, IT si servicii. Este sfatul organizatiilor patronale reprezentative din România. Acestea mai spun ca si valorificarea deşeurilor este una dintre afacerile cu care nu veti da faliment in viitor.

Marea Britanie: date economice mai sumbre decat asteptarile

Recesiunea in Marea Britanie este mai grava decat se astepta guvernul, iar tara risca sa nu mai aiba crestere economica inainte de sfarsitul acestui an. Este declaratia ministrului britanic de Finante intr-un interviu acordat ieri publicatiei Sunday Times. Ministrul ar putea anunta in 22 aprilie o contractie a economiei de 3% in acest an, care ar fi cea mai grava scadere din 1945 incoace, mai scrie publicatia.

FMI: crestere economica in SUA, la inceputul lui 2010

In schimb, economia americana ar putea reveni pe crestere, la inceputul anului viitor, gratie masurilor anuntate la summit-ul G20 de saptamana trecuta. Asa estimeaza directorul Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn. El a adaugat ca este esentiala si revenirea pietei creditelor, inca inghetata.

Japonia: prima de 3.000 dolari pentru masini ecologice

Autoritatile japoneze vor sa acorde o prima de circa 3.000 de dolari celor care isi cumpara o masina nepoluanta. Mai precis, un vehicul hibrid sau alta maşina cu emisii scazute de noxe. In Japonia piata vehiculelor hibrid este dominata de Toyota, cu modelul Prius. In doua saptamani, Guvernul vrea sa prezinte un program de stimulare economica prin care populatia va fi incurajata sa cumpere aparate casnice economice din punct de vedere energetic.

Criza loveste si Walt Disney

Recesiunea a lovit si gigantul in domeniul divertismentului Walt Disney. Compania a anuntat ca renunta la aproape 2.000 de posturi in Statele Unite. Disponibilizarile afecteaza mai ales parcurile de distractii Disney.

Si, din agenda economica a zilei:

Proiectul de ordonanta de urgenta privind rectificarea bugetara este discutat astazi de Ministerul de Finante cu partenerii sociali

La inceputul saptamanii se asteapta raspunsul Fondul Monetar International la scrisoarea de intentie pentru încheierea acordului de finantare

La Bruxelles se anunta cifrele productiei industriale si comertului cu amanuntul in zona euro in luna februarie 


Citeste mai multe despre   











1615 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Opozitie impozit forfetar (Luni, 6 aprilie 2009, 11:16)

    Cristi [anonim]

    Oare nici acum nu "se poate" face nimic? Personal, am de gand sa contest aceasta aberatie pana la tribunalul european. Si nu numai atat...intr-o tara cu spirit democratic si logic, patronii de imm-uri ar refuza sa plateasca acest impozit. Vreau sa vad cum o sa bage mii de oameni in puscarie pentru ca nu accepta aceasta lege de sorginta comunista. Statul roman nu sprijina cu nimic businessul, dar macar sa nu mai bage bete-n roate.
    Daca nu se face nimic, ce va urma oare? Cred ca e momentul sa ne trezim.
    • 0 (0 voturi)    
      Nu asta este solutia ! (Luni, 6 aprilie 2009, 18:56)

      gigi [anonim] i-a raspuns lui Cristi

      Neplata nu este solutia! Nu pentru ca nu ar fi corect asa, dar astia nute baga la puscarie, iti blocheaza conturile te executa etc...

      Solutia va fi alta ( daca impozitul va fi aprobat in forma asta ), se vor inchide micile afaceri si se va lucra la negru. Vor avea de suferit nu atat patronii, care vor continua sa isi vanda produsele la negru, ci cei cativa angajati ai lor, care vor ramane soferi si toti asistatii sociali spre care nu se vor mai plati fonduri.
    • 0 (0 voturi)    
      Nu asta este solutia ! (Luni, 6 aprilie 2009, 18:56)

      gigi [anonim] i-a raspuns lui Cristi

      Neplata nu este solutia! Nu pentru ca nu ar fi corect asa, dar astia nute baga la puscarie, iti blocheaza conturile te executa etc...

      Solutia va fi alta ( daca impozitul va fi aprobat in forma asta ), se vor inchide micile afaceri si se va lucra la negru. Vor avea de suferit nu atat patronii, care vor continua sa isi vanda produsele la negru, ci cei cativa angajati ai lor, care vor ramane soferi si toti asistatii sociali spre care nu se vor mai plati fonduri.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri