​VIDEO Cat a cheltuit primarul PSD Gabriel Mutu pe Targurile de Martisor din Sectorul 6 din Bucuresti

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 8 martie 2017, 12:28 Economie | Consumator

Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6
Foto: Arhiva personala
Primarul PSD Gabriel Mutu a organizat in perioada 24 februarie-8 martie din acest an targuri de Martisor in cartierele Crangasi si Drumul Taberei din Sectorul 6. La intrarile din principalele parcuri au fost amplasate instalatii in forma de inimi, iar in parcarile din Piata Moghioros si cea de langa statia de metrou Crangasi au fost amplasate standuri pentru comercializarea martisoarelor si cate o scena pe care seara intre orele 18:00-20:00 au cantat interpreti de muzica populara. Cati bani publici s-au cheltuit in total? Aproximativ 77.000 de euro, au transmis la solicitarea HotNews.ro oficialii Primariei.

Incepand din data de 24 februarie (Ziua Indragostitilor) muzica populara rasuna in fiecare seara intre orele 18:00-20:00 in cartierul Drumul Taberei din Bucuresti, sector gestionat de primarul PSD Gabriel Mutu. La intrarea in principalele parcuri din sector au fost amplasate instalatii in forma de inimioare si chiar primarul si-a facut poze pentru Facebook.

Explicatia? Este Targ de Martisor care dureaza pana in data de 8 martie, si nu doar in Drumul Taberei, ci si in cartierul Crangasi din acelasi sector.

Un cititor HotNews.ro ne-a trimis un filmulet de la Piata Moghioros, unde circa 50-100 de oameni se bucurau acum cateva zile de spectacolul cu intrare gratuita.

VIDEO Targ de Martisor in Piata Moghioros din Bucuresti:



HotNews.ro a solicitat Primariei sa ne comunice cati bani publici a alocat pentru desfasurarea timp de 13 zile a acestui Targ si daca nu cumva era oportun sa foloseasca aceste resurse financiare pentru reparatiile/amenajarea unui loc de joaca sau pentru reabilitarea unui bloc.

Intr-un prim raspuns transmis in data de 3 martie catre HotNews.ro, oficialii Primariei au precizat urmatoarele:

"Targurile de Martisor au fost organizate de Primaria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 si Administratia Pietelor Sector 6. Centrul Cultural European Sector 6 s-a ocupat de organizarea spectacolelor, iar Administratia Pietelor Sector 6 de cea a standurilor pentru comercializarea articolelor specifice primaverii. Organizarea si desfasurarea zilnica a concertelor nu au depasit suma de 6.000 de Euro + TVA. Totodata, precizam ca organizarea Targurilor de Martisor nu a implicat folosirea de fonduri publice, logistica sau resurse umane de catre Administratia Pietelor Sector 6.

Centrul Cultural European Sector 6 este o institutie publica de interes local, al carei obiect de activitate este realizarea de evenimente si manifestari culturale pentru dezvoltarea vietii culturale din Sectorul 6. Acest obiectiv se realizeaza prin:
  • organizarea de evenimente culturale, concerte, spectacole de divertisment, festivaluri;
  • dezvoltarea de programe educationale si culturale pentru copii si tineri;
  • promovarea spectacolelor realizate de absolventii institutiilor de cultura.
Activitati precum reparatii si amenajari ale locurilor de joaca si parcurilor intra in atributiile Administratiei Domeniului Public si Dezvoltare Urbana Sector 6, institutie cu un buget alocat de Consiliul Local al Sectorului 6 si special destinat acestor amenajari. De asemenea, reabilitarea termica a imobilelor intra in sarcinile Directiei Generale de Investitii Sector 6, acest compartiment beneficiind, al randul sau, de un buget separat, conform atributiilor".

Pentru ca Targul este inca in desfasurare si Primaria nu a precizat care este valoarea totala a cheltuielilor publice cu evenimentele muzicale organizate, am facut o noua solicitare la care am primit marti, 7 martie, urmatorul raspuns:

  • "Targurile de Martisor se desfasoara anul acesta in doua locatii: parcarea Pietei Drumul Taberei si cea de langa statia de metrou Crangasi, din fata Parcului cu Fantani. In fiecare dintre cele doua locatii exista cate o scena pe care au evoluat interpreti, de ale caror spectacole au beneficiat mii de spectatori. Costul total al organizarii tuturor evenimentelor este 287.100 lei + TVA. (n.a 344.520 lei cu TVA, respectiv cc. 77.000 euro)."

Redam in cele de mai jos comunicatul transmis in data de 23 februarie de Primaria sectorului 6 in care anunta organizarea acestui Targ cu programul muzical aferent perioadei 24-26 februarie:


"Targ de Martisor in Crangasi si Drumul Taberei Primaria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 si Administratia Pietelor Sector 6, ii invita pe toti cetatenii sa sarbatoreasca venirea primaverii si sa participe la targurile traditionale de martisor ce vor fi organizate in parcarea Pietei Drumul Taberei si in parcarea parcului cu fantani, langa statia de metrou Crangasi (soseaua Virtutii - Bdul. Constructorilor).

Celebrarea primaverii incepe vineri, 24.02.2017, iar vizitatorii vor putea achizitiona martisoare, simbolurile primaverii, precum si produse specifice zilei de 8 Martie.

Programul de vizitare al targului este urmatorul: de vineri, 24.02.2017, pana miercuri, 08.03.2017, intre orele 10.00 - 20.00.

Mai mult decat atat, de la sarbatoarea primaverii nu puteau lipsi momentele artistice, astfel ca cetatenii vor fi incantati de urmatorii artisti:

In parcarea parcului cu fantani, langa statia de metrou Crangasi (soseaua Virtutii - Bdul. Constructorilor):

Vineri, 24.02.2017, orele 18.00 - 20.00:
  • Anuta Arghiroi
  • Trupa DELICE
  • Rodica Mitran
Sambata, 25.02.2017, orele 18.00 - 20.00:
  • Trupa SOGORITELE
  • Alesis
  • Elena Padure
Duminica, 26.02.2017, orele 18.00 - 20.00:
  • Bianca Patrascioiu
  • Cornel Cojocaru
  • Steliana Sima
Parcarea Pietei Drumul Taberei:

Sambata, 25.02.107, orele 18.00 - 20.00:
  • Ana Maria Patrascioiu
  • Ionica Morosanu
  • Ileana Laceanu
Duminica, 26.02.2017, orele 18.00 - 20.00:
  • Nina Predescu
  • Vasile Ciobanu
  • Gelu Voicu

Agentii din cadrul Directiei Generale de Politie Locala Sector 6 vor mentine ordinea publica, asigurand buna desfasurare a evenimentului.

Intrarea la evenimente este gratuita".


Amintim ca evenimentele muzicale au avut loc in continuu in perioada 24 febaruarie-7 martie.


Citeste mai multe despre   






















4574 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Sa se stabileasca de urgenta gradele de rudenie (Miercuri, 8 martie 2017, 12:40)

    si_mort_va_vad [utilizator]

    In afara de Steliana Sima , nici macar UN NUME nu am mai recunoscut dintre "artistii" incasatori ...
    Asta inseamna ca eu nu sunt publicul tinta pentru asa pomeni din banii publici ?...

    Anuta Arghiroi
    Trupa DELICE
    Rodica Mitran
    Sambata, 25.02.2017, orele 18.00 - 20.00:
    Trupa SOGORITELE
    Alesis
    Elena Padure
    Duminica, 26.02.2017, orele 18.00 - 20.00:
    Bianca Patrascioiu
    Cornel Cojocaru
    Steliana Sima
    Parcarea Pietei Drumul Taberei:

    Sambata, 25.02.107, orele 18.00 - 20.00:
    Ana Maria Patrascioiu
    Ionica Morosanu
    Ileana Laceanu
    Duminica, 26.02.2017, orele 18.00 - 20.00:
    Nina Predescu
    Vasile Ciobanu
    Gelu Voicu
  • +4 (4 voturi)    
    Baiatul asta nu e investigat si pentru altele? (Miercuri, 8 martie 2017, 12:51)

    dandra [utilizator]

    Toti comerciantii din cartier se plang ca le-au interzis sa mai aiba marfa expusa in afara magazinului, pentru ca domnu" primar are afaceri cu mega image si astfel doreste sa elimine concurenta.

    Ma rog, poate sunt zvonuri si rautaturi ale oamenilor, ca e doar primar PSD si cine a auzit vreodata de primar PSD implicat in manevre, misculatii, interese si afaceri personale si ale fapte de coruptie.
  • +3 (3 voturi)    
    pe Prelungirea Ghencea (Miercuri, 8 martie 2017, 13:17)

    eu sunt [utilizator]

    nu sunt troatuare... oamenii merg alaturi de copii pe acostament riscand oricand sa fie loviti.

    Cati metri de trotuare se puteau face cu 77000 euro dl Mutu ?
  • 0 (0 voturi)    
    Dar oare de ce (Miercuri, 8 martie 2017, 17:08)

    Leul in iarna [utilizator]

    își imaginează acest domn primar că toți cetățenii sectorului 6 apreciază în același fel muzica? Nu am nimic împotriva muzicii populare, ba chiar îmi place când e autentică și interpretată bine... Totuși mi se pare că e fioros de neplăcut să fii obligat săptămâni la rând să asculți această muizică propagată în tot sectorul la cel mai înalt nivel de decibeli... Mie îmi place și Beethoven... Așa că mă întreb și îl întreb și pe domnul Mutu ce ar zice dacă m-aș posta zilnic două ore în fața casei dumnealui și l-aș obliga să asculte împreună cu tot cartierul Simfonia a 9-a care are și cor și e și foarte pe gustul meu... Dau dovadă de gentilețe, că aș putea să-l delectez cu muzică simfonică mai modernă, pentru că și acolo sunt compozitori care mă bucură pe mine...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri