Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA) isi exprima nemultumirea fata de decizia Executivului de a aproba ordonanta de urgenta care modifica Legea 220/2008 privind energia regenerabila si avertizeaza ca efectele acesteia ar putea fi grave pentru economia romaneasca. Potrivit unui comunicat al RWEA, modificarea legislatiei care reglementeaza domeniul energetic nu se poate face printr-o Ordonanta de Urgenta. De aceea, actul normativ aprobat marti de Guvern ar putea fi ilegal, incalcand totodata directive europene din domeniu, mai arata RWEA. Membrii RWEA se vor adresa institutiilor europene si ale statului roman competente pentru a clarifica acest aspect, iar in functie de propriile ratiuni de business, vor decide individual, daca vor initia procese in instantele internationale.

Potrivit RWEA, in urma acestei decizii, investitorii in proiectele eoliene pot pierde sute de milioane de euro, lucru pe care nu-l vor accepta prea usor, dat fiind ca au facut aceste investitii pe baza unei legislatii in vigoare. "Vestea foarte trista este aceea ca, in cazul in care statul pierde litigiile cu investitorii, pagubele sunt platite de la bugetul de stat, mai exact, fiecare cetatean ajunge sa plateasca pentru greselile clasei politice", a declarat Ionel David, presedintele Asociatiei.

Acesta mai arata ca aprobarea in astfel de conditii a unei Ordonante afecteaza nu doar sectorul cu cel mai dinamic avans economic din ultimii doi ani, ci si pe cel bancar, in masura in care majoritatea acestor proiecte au nevoie de capital consistent pentru a fi dezvoltate. Mai mult, creeaza un precedent periculos in ceea ce priveste stabilitatea legislativa din Romania.

"Suntem consternati ca guvernul nu a tinut cont de nici o sugestie a industriei, desi din recentele declaratii facute de primul ministru reiesea ca urma sa se discute cu industria. In fapt nu a vut loc nici o negociere, desi a acest lucru a fost solicitat in repetate randuri de asociatia noastra. Privim cu uluire afirmatiile prin care se justifica elaborarea acestui act prin ingrijorarea guvernului fata de cresterea pretului energiei electrice cu 38% in Europa", mai spun reprezentantii RWEA.

Potrivit acestora, in Romania, in primele luni ale acestui an, pretul energiei la bursa nu a crescut, ci dimpotriva, a scazut cu 40% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut.

"Ne intrebam daca Guvernul roman este chemat sa rezolve problemele Uniunii Europene in conditiile in care are suficient de multe probleme de rezolvat aici, in Romania. Aceasta interventie a guvernului roman da inca o data dreptate afirmatiilor comisarului european pentru Energie, Guenther Oettinger, potrivit caruia "Romania este un stat neguvernabil", a mai adaugat David.

Potrivit noii Ordonante, incepand cu data de 1 iulie 2013, va fi amanata acordarea unui certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs de centralele eoliene, urmand ca recuperarea acestuia sa se faca - de o maniera incerta - incepand cu data de 1 ianuarie 2018. Sunt precizate totodata o serie de alte elemente care afecteaza planurile de afaceri ale operatorilor din domeniu.

Ordonanta prevede "amanarea temporara, incepand cu 01.07.2013, a acordarii unui numar de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (doua certificate verzi); recuperarea certificatelor verzi se va face incepand cu 31.03.2017 pentru centralele hidro si solare, respectiv incepand cu 01.01.2018 pentru centralele eoliene".