Compania de stat Oil Terminal și dezvoltatorul imobiliar Iulius Real Estate SRL au semnat joi, la Ministerul Energiei, un contract de parteneriat pentru construirea unui ansamblu rezidențial uriaș, de 800 milioane euro, în mijlocul orașului Constanța. La semnare a participat și ministrul Sebastian Burduja. Pe scurt, în ce constă acest parteneriat? Oil Terminal, companie la care Ministerul Energiei deține 87,75% din acțiuni, dă în superficie un teren de 38 hectare, pentru o taxă anuală de 2 milioane euro, indexabilă, pe care Iulius Real Estate va construi după conceptul de "oraș în oraș". Părțile implicate susțin că este un "proiect de reconversie urbană în Constanța".

Sebastian Burduja, între un dezvoltator imobiliar (stânga) și șeful Oil Terminal (dreapta)Foto: Ministerul Energiei

Potrivit Ministerului Energiei, terenul este inactiv de peste 10 ani și a fost folosit pentru spații de depozitare a produselor petroliere. "Pe lângă investiția estimată la peste 815 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității, IULIUS va achita către Oil Terminal S.A. o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă", se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Burduja vrea ca toate companiile de stat să încheie parteneriate imobiliare

Ministrul Sebastian Burduja spune că încurajează toate companiile din portofoliul ministerului să încheie astfel de parteneriate. „Acest parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat și un antreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mare șansă de dezvoltare pentru Constanța și Dobrogea. Obiectivul este transformarea comunității printr-un spațiu modern, atrăgător pentru oportunități economice și turism, indiferent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliul ministerului economiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv și transparent, și să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă și prin creșterea calității vieții”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul energiei.

Șeful Oil Terminal susține că activitatea desfășurată pe acest teren devenise nepotrivită pentru oraș. „Acest parteneriat reprezintă materializarea unui obiectiv foarte important din strategia de dezvoltare pentru anii 2020 – 2025 a Oil Terminal S.A., privind valorificarea unui teren inactiv de peste 10 ani, întrucât activitatea anterioară a devenit incompatibilă pentru a se desfășura în oraș, aproape de zone locuibile”, a declarat Viorel – Sorin Ciutureanu, Directorul General Oil Terminal.

Terenul trebuie ecologizat

Potrovit Ministerului Energiei, ca primă etapă a asocierii, IULIUS și-a asumat stingerea obligațiilor de mediu cu privire la teren și ecologizarea acestuia, un obiectiv prioritar al Oil Terminal S.A., care a fost și un criteriu definitoriu în demersul de selecție al partenerului pentru valorificarea acelui activ.

Ministerul susține că până acum, Oil Terminal nu a dispus de fonduri proprii disponibile pentru realizarea lucrărilor necesare ecologizării.

„Constanța este noua noastră destinație, oraș cu un potențial major de creștere și capital uman valoros. Obiectivul nostru este unul ferm, acela de a oferi comunității locale un proiect deschis și util tuturor, cu grădini urbane și funcțiuni de relaxare, divertisment și culturale, dar și un hub de oportunități de dezvoltare, prin care vor fi create numeroase locuri de muncă”, a declarat Iulian Dascălu, Președintele companiei IULIUS.

În proiect sunt incluse o grădină botanică, pol de business și concepte de divertisment

Proiectul va fi dezvoltat după conceptul de oraș în oraș. Demersul va integra o grădină botanică și parc cu funcțiuni de relaxare, sport și entertainment în aer liber, dar și o componentă de birouri. Va fi și o destinație pentru shopping și recreere, fresh market cu producători și antreprenori locali, restaurante, bistrouri și cafenele tematice, dar și funcțiuni culturale și de divertisment, care să asigure posibilități de petrecere a timpului liber într-o manieră calitativă tot timpul anului.

Oil Terminal este o companie petrolieră de stat, iar Iulius Real Estate este divizia de dezvoltare a grupului IULIUS, un dezvoltator imobiliar care a construit în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.