Fondul Monetar International (FMI) contesta criticile editorialistilor Reuters, dintr-un articol de opinie publicat joi pe blogul agentiei, Breakingviews, care sustin ca abordarea dura adoptata de institutie in privinta acordului cu Romania s-ar putea dovedi "dezastruoasa", informeaza Mediafax.

FMI considera ca acordul de finantare externa a ajutat Romania sa revina la crestere economica, iar atitudinea institutiei este una transparenta si flexibila, in contextul circumstantelor in continua schimbare, se arata intr-o scrisoare transmisa Breakingviews de directorul de relatii externe al Fondului, Gerry Rice.

Martin Hutchinson si Christopher Swann sustin, intr-un material de opinie intitulat "Abordarea dura a FMI poate fi un dezastru pentru Romania", publicat pe blogul agentiei, ca rigoarea excesiva ceruta de Fond ar putea provoca daune pe termen lung.

Cei doi jurnalisti Reuters scriu ca tratamentul pe care FMI l-a aplicat Romaniei "se ridica la nivelul reputatiei vechi de vampir" al agentiei financiare. "Astfel de masuri dure s-ar putea dovedi contrare intereselor tarii. Intarind fortele politice anti-reforma, FMI ar putea ajunge sa indeparteze Romania de la strategiile pe care le incurajeaza", se arata in editorial.

Fondul Monetar International reitereaza pozitiile adoptate anterior fata de criticile aduse masurilor incluse in programul fiscal si economic prevazut in acordul cu Romania. Astfel, institutia aminteste ca acordul incheiat cu Romania in 2009 s-a incadrat intr-un context foarte dificil, dupa ce cresterea economica s-a prabusit de la plus 7% la minus 6,5% in decurs de un an, fluxurile de capital se blocasera, leul se deprecia abrupt, iar rezervele bancii centrale coborau puternic.

FMI noteaza, de asemenea, ca masurile mentionate de cei doi comentatori - reducerea salariilor si concedierile masive din sectorul bugetar sau majorarea TVA, cu impact in principal asupra populatiei sarace - au facut parte dintr-un program care a readus economia romaneasca pe crestere, somajul in scadere si inflatia la minime record.

"Taierile impuse de guvern au reprezentat doar rasturnarea majorarilor nesustenabile ale salariilor si numarului angajatilor din sectorul public in perioada 2006-2008. Reducerea salariilor din sectorul public cu 25% in iulie 2010 a fost o masura cu caracter temporar - jumatate din taiere a fost restituita dupa sase luni, si este asteptata recuperarea totala pe viitor", se precizeaza in dreptul la replica transmis de Fond.

FMI aminteste, de asemenea, ca a luat masuri pentru a se asigura ca programul convenit cu Romania este "deschis, transparent si flexibil", amintind ca a acceptat in 2009 un deficit bugetar mai ridicat decat cel prevazut in acord, acoperit din resursele Fondului si ale Comisiei Europene, dupa o crestere economica sub asteptari.

Institutia precizeaza ca a mentinut un dialog continuu cu sindicatele si asociatiile patronale, dar si cu reprezentantii politici ai Puterii si Opozitiei.

Fondul mai mentioneaza, in dreptul la replica, faptul ca Guvernul si FMI au convenit asupra unor reforme pe termen lung in sistemul de pensii, in privinta salariilor din sectorul public si programelor de protectie sociala, scopul acestor masuri fiind evitarea austeritatii pe viitor.