FMI lanseaza un semnal de alarma legat de vulnerabilitatile economiilor emergente, China ramane un motiv de ingrijorare / Rusia si Brazilia raman in recesiune in recesiune

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 12 aprilie 2016, 16:39 Economie | Finanţe

Dificultatile economiilor emergente "s-ar putea agrava" in 2016, pe fondul deterioararii conjuncturii mondiale, a refluxului de investitii si a declinului cotatiei materiilor prime, a avertizat marti FMI, care a tras un nou semnal de alarma legat de incetinirea economiei Chinei, scrie AFP.

"Desi cresterea tarilor emergente si in dezvoltare reprezinta in continuare partea majora a cresterii mondiale prevazute pentru 2016, perspectivele raman inegale (...) si in general mai putin bune decat in precedentii 20 de ani", a subliniat Fondul Monetar International (FMI), care a prezentat noile previziuni.

Institutia de la Washington a redus astfel cu 0,2 puncte previziunea pentru ansamblul tarilor emergente, in 2016 (la 4,1%), si cu 0,1 puncte pentru 2017 (la 4,6%).

Cea mai mare dintre acestea, China, angajata intr-o dureroasa reechilibrare a modelului economic spre consumul intern si servicii, se confrunta cu o reducere sensibila a cresterii economice, care a atins un minim in ultimul sfert de secol, de 6,9%.

Ori, reducerea "a amputat sensibil cresterea investitiilor mondiale (...) in paralel cu o incetinire a comertului international", arata economistul sef al FMI, Maurice Obstfeld.

Fondul a majorat usor (cu 0,2 puncte) previziunea de crestere pentru China, la 6,5% in acest an si la 6,2% in 2017, salutand masurile de relansare bugetara adoptate de guvern.

Rusia si Brazilia, in recesiune


"O incetinire mai brutala decat se estimeaza a economiei chineze ar putea (...) antrena o incetinire mai generalizata a economiei mondiale", arata raportul.

Dificultatile cu care se confrunta gigantul asiatic, prima putere comerciala a globului si mare consumator de materii prime, ar putea avea "repercusiuni considerabile" asupra pietelor emergente, arata Obstfeld.

Astfel, reducerea cotatiilor la numeroase materii prime, de la petrol la metale, priveaza tarile care le exporta de resurse cruciale.

Pe fondul sanctiunilor legate de criza ucraineana, Rusia ar urma sa ramana in recesiune in acest an (-1,8%), la fel ca si Brazilia (-3,8%) care sufera in continuare din cauza "incertitudinilor" politice ce limiteaza marja de manevra a guvernului.

Inasprirea conditiilor de finantare

Africa subsahariana se va confrunta si ea cu o incetinire a cresterii, al 3% in acest an, fata de 3,4% in 2015.

In Africa de Sud, cresterea ar urma sa fie redusa la jumatate in 2016, la 0,6%.

In acest peisaj, India, cu o crestere de 7,5% prevazuta pentru 2016, ca si in 2017, face parte dintre rarele tari care isi confirma vigoarea economiilor, alaturi de natiunilor din Asia de Sud-Est (Indonezia, Malaezia, Filipine, Vietnam).

Tabloul de ansamblu ramane complicat pentru economiile emergente, care se vor confrunta si cu o inasprire a conditiilor de finantare si cu reducerea sensibila a fluxurilor de capital, pe fondul cresterii dobanzilor americane si o revenire a nervozitatii pietelor mondiale.

"Cresterea iesirilor nete de capital in tarile emergente ar putea antrena noi deprecieri ale monedelor acestor tari", arata Obstfeld.












Material sustinut de Provident

​INTERVIU Stefan Liiceanu - trecerea de la carti la produse japoneze traditionale via piata financiara

Dupa 17 ani petrecuti in Japonia, timp in care a lucrat in domeniul financiar, Stefan Liiceanu a decis sa deschida in locul fostei Librarii Humanitas din Fundul Curtii, Takumi - un magazin in care sunt comercializate produse japoneze traditionale. In cadrul, proiectului "10 ani", Provident vrea sa arate cum se vede Romania ultimilor 10 ani, dar si Romania urmatorilor 10 ani, prin ochii unor tineri care au avut succes. "Cred ca cel mai important este sa faci ce iti place. Productivitatea se vede atunci cand faci ceva cu pasiune, nu cand faci ceva pentru ca trebuie."
894 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri