Rata somajului din Uniunea Europeana (UE) s-a mentinut la 10,4% din populatia activa in luna iunie, dupa ce pentru luna precedenta cifra a fost revizuita in crestere, a comunicat marti institutul european de statistica, Eurostat. Pentru zona euro rata somajului a fost de 11,2%, acelasi nivel ca in luna mai.

In aceeasi luna a anului trecut, iunie 2011, rata somajului la nivelul Uniunii Europene a fost de 9,5%, in timp ce rata din zona euro a fost de 10%.

Conform estimarilor Eurostat, numarul somerilor s-a ridicat in iunie la 25,11 milioane de persoane, dintre care 17,8 milioane se gasesc in zona euro. Comparativ cu luna mai 2012, numarul persoanelor aflate in somaj a crescut cu 127.000 in UE si cu 123.000 in zona euro.

Totodata, comparativ cu iunie 2011, somajul a crescut cu 2,16 milioane de persoane in UE si cu 2,02 milioane in zona euro.

In randul statelor membre, cele mai scazute rate ale somajului au fost inregistrate in Austria (4,5%), Olanda (5,1%), Germania si Luxemburg (ambele 5,4%). Ratele cele mai crescute au fost inregistrate in Spania (24,8%) si Grecia (22,5%, in aprilie 2012), Portugalia (15,4%) si Irlanda (14,8%).

Alte state care au avut un somaj ridicat in iunie 2012 au fost Slovacia (13,8%), Lituania (13,7%) si Bulgaria (12,4%). In Romania rata somajului a fost in iunie de 7,6%.

Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, rata somajului a scazut in sapte state membre, a crescut in 19 state si a ramas la acelasi nivel in Suedia, arata comunicatul Eurostat.

Cele mai mari scaderi ale ratelor somajului au fost observate in tarile baltice (Estonia, Letonia si Lithuania), in timp ce majorarile cele mai semnificative au fost inregistrate in Grecia, Spania si Cipru.

Pe sexe, intre iunie 2011 si iunie 2012, rata somajului in randul barbatilor a crescut de la 9,7% la 11,2% in zona euro si de la 9,4% la 10,4% pentru cele 27 de state de Uniunea Europeana. In randul femeilor, rata somajului a crescut de la 10,3% la 11,3% in zona euro si de la 9,7% la 10,4% in UE.

In iunie 2012, 5,47 milioane de tineri (persoane sub 25 de ani) au fost in somaj in UE, dintre care 3,35 milioane in zona euro. Comparativ cu iunie 2011, somajul in randul tinerilor a crescut cu 227.000 de persoane in UE si cu 204.000 in zona euro.

In iunie 2012 rata somajului in randul tinerilor a fost de 22,6% in UE si de 22,4% in zona euro. In aceeasi luna a anului trecut aceasta se afla la un nivel de 21,2% si, respectiv, 20,5%.

Eurostat mentioneaza faptul ca tarile cu cele mai reduse niveluri ale ratei somajului pentru persoanele sub 25 de ani au fost Germania (7,9%), Austria (8,8%) si Olanda (9,3%), iar cele mai ridicate in Grecia (52,8% in aprilie 2012) si Spania (52,7%).