Controversa privind data pana la care proprietarii care nu au asigurarea obligatorie a locuintelor pot fi amendati: 15 ianuarie 2011, spune CSA. 15 iulie 2011, sustine MAI

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 8 martie 2011, 17:48 Economie | Imobiliar

 documente
(08 Mar 2011) DOC, 498KB
Proprietarii care nu si-au incheiat pana la data de 15 ianuarie a acestui an o polita obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor (asa numita polita PAD) sau o polita facultativa ce acopera aceste riscuri ar putea fi sanctionati, conform legii, cu amenzi intre 100 lei si 500 lei, a declarat marti Marinela Nemes, directorul juridic al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Aceasta dupa ce in luna decembrie a anului trecut, Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) anunta ca termenul limita de incheiere a acestor polite este 15 iulie 2011. In replica, ministerul a revenit marti cu un comunicat oficial in care reitereaza ce a spus anterior.

  • "A fost un simplu comunicat de presa in care s-a spus ca se proroga practic aplicarea amenzii. Amenda se aplica de primarii, acestea fac parte din organele administratiei, MAI are in subordine prefecturile si asa mai departe. Pe aceasta linie practic a fost o politica a lor ca primarii sa aplice sau nu aceste amenzi inainte de 15 iulie. Un comunicat de presa indiferent din partea cui vine nu poate schimba ceva dintr-o lege. Asa cum rezulta din lege, termenul limita era clar 15 ianuarie 2011", a declarat marti Marinela Nemes, directorul juridic al CSA referindu-se la comunicatul de presa dat anul trecut de Ministerul Administratiei.

Lipsa asigurarii locuintei impotriva dezastrelor naturale poate aduce amenzi. De la 15 ianuarie 2011 sau 15 iulie 2011?

Procesul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de pamant sau inundatii a inceput in Romania pe 15 iulie 2010, iar potrivit legii (260/2008) contractele de asigurare se pot incheia doar de catre 13 companii de asigurari asociate in cadrul PAID, societatea care gestioneaza tot acest proces.

La momentul respectiv atat oficialii Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) cat si cei ai PAID, societatea care gestioneaza tot acest proces, au anuntat ca proprietarii care nu-si au locuintele asigurate au la dispozitie sase luni de zile pentru a incheia o astfel de asigurare. Termenul pus in circulatie de aceste autoriati a fost astfel cel de 15 ianuarie 2011.

Pe 29 decembrie 2010 insa, MAI a dat un comunicat oficial in care anunta ca potrivit legii obligativitatea incheierii asigurarilor de locuinte decurge de la un an de la inceperea emiterii politelor, termenul limita fiind astfel cel de 15 iulie 2011.

  • "Potrivit prevederilor art. 35 din Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor, referitoare la obligativitatea incheierii asigurarilor de locuinte in termen de un an de la inceperea emiterii politelor, si avand in vedere faptul ca politele de asigurare a locuintelor au inceput sa fie emise in 15 iulie 2010, termenul limita de incheiere a acestora, conform articolului mentionat anterior, este 15 iulie 2011", a precizat din nou marti Ministerul Administratiei si Internelor (MAI).

Potrivit legii privind asigurarea obligatorie a locuintelor (Legea 260/2008), proprietarii care nu isi asigura locuintele risca o amenda intre 100 lei si 500 lei, iar constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre primari si de persoanele imputernicite in acest scop.

Ritmul de incheiere a politelor PAD a scazut enorm incepand cu luna ianuarie 2011, in urma modificarilor legate de cei care au polite facultative

A scazut numarul celor care cumpara polite PAD
Foto: PAID
Marius Bulugea, directorul general al PAID, societatea care gestioneaza procesul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de pamant sau inundatiilor (polite PAD), a subliniat scaderea semnificativa a ritmului de incheiere a acestor polite obligatorii in Romania.

  • "In intervalul 15 iulie - 30 septembrie 2010, ritmul de subscriere s-a mentinut sub 2.000 de polite pe zi, de la sfarsitul lunii septembrie si pana la finele anului trecut ritmul a crescut la 4.000-5000 de polite pe zi si varful de subscriere de chiar 14.000 polite pe zi s-a inregistrat in luna decembrie. In ianuarie acest ritm s-a diminuat semnificativ, iar in lunile februrie si martie ritmul mediu este de circa 400 de polite pe zi. Cu alte cuvinte, toata lumea a inteles din pacate, in urma a ce s-a intamplat in luna decembrie a anului trecut, ca asigurarea nu mai este obligatorie", a declarat marti Marius Bulugea.

In luna decembrie a anului trecut, presedintele Basescu a promulgat o lege (248/2010) care aduce modificari legii 260/2008, in special in privinta proprietarilor care au asigurare facultativa a locuintelor:

  • "Nu intra sub incidenta prezentei legi persoanele fizice si juridice care si-au incheiat o asigurare facultativa a locuintelor care sa acopere toate riscurile prevazute in asigurarea obligatorie", mentiona noul alineat.

Pe baza acestui amendament, MAI a precizat in mod oficial pentru HotNews.ro ca "proprietarii care au o asigurare facultativa a locuintelor, ce acopera riscurile prevazute in asigurarea obligatorie (seisme, inundatii si alunecari de teren) sau care pot sa-si reiinoiasca o astfel de polita la momentul expirarii ei, nu sunt obligati sa incheie o asigurare obligatorie prin cei 13 asiguratori din PAID".

Conducerea PAID nu a fost de acord cu aceasta interpretare, sustinand ca la expirarea tuturor politelor facultative de locuinte, proprietarii ar fi obligati potrivit legii sa-si faca asigurare obligatorie (PAD).

Marinela Nemes, directorul juridic al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), a anuntat marti in cadrul unei intalniri de presa pe aceasta tema ca in Plenul Camerei Deputatilor s-ar afla in prezent un proiect de act normativ care va abroga acest alineat referitor la politele facultative. Camera Deputatilor este camera decizionala si daca acest proiect ar trece, proprietarii de locuinte care detin polite facultative ce acopera cele trei riscuri: seisme, inundatii si alunecari de teren vor fi obligati ca la reinnoire sa-si faca mai intai o polita PAD.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

3000 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Ce conteaza ce zice CSA-ul? (Marţi, 8 martie 2011, 18:13)

    Tedu [anonim]

    Ce conteaza ce spune CSA-ul? CSA e organism de reglementare si control al asiguratorilor, nu al asiguratilor. CSA nu poate constata si sanctiona incalcarea legii decat in cazul asiguratorilor si brokerilor. Aici discutam de amenzi aplicate asiguratilor sau asigurabililor. In aceasta situatie, Ministerul de Interne este singurul abilitat sa constate incalcarea legii si sa emita sanctiuni. In concluzie, ramane cum spune MAI, deoarece CSA-ul nu are autoritate in aceasta problema.
    • +3 (3 voturi)    
      foame (Marţi, 8 martie 2011, 18:27)

      neasiguratul [anonim] i-a raspuns lui Tedu

      foame mare de bani la cucoana Nemes.. la munca madame, nu la cersit... asa ca de ziua matale, 8 martie, ii dau o lopata cadou... obrazul tau e gros ca la mistreata, porcesc adica.
  • +3 (3 voturi)    
    Frectie CSA la piciorul PAID (Marţi, 8 martie 2011, 18:25)

    Johnny Flatulence [anonim]

    Care-i faza, mai copii? Asigurătorii din PAID vor sa-si optimizeze rapid exercitiul financiar pe primul semestru sau au nevoie disperata de cash?! Si cum pana mea guiţă ăştia de amenzi cand chiar ei recunosc ca au primit de la primarii doar 55% din listele cu proprietari?
    • +3 (3 voturi)    
      incredibil! (Marţi, 8 martie 2011, 19:31)

      incredibil! [anonim] i-a raspuns lui Johnny Flatulence

      Cum este posibil sa ma obligi sa cumpar serviciul de asigurare a locuintei? Cum este posibil sa ma obligi sa cumpar servicii de radio-tv (alea de stat, cum s-or numii ele)? cum este posibil sa ni se bage pe gat un kkt si noi sa postam comentarii despre culoarea si aroma lui? Nu sunt destule multinationale care ne mulg pentru apa-canal, energie electrica, comunicatii, tepe (pensii) private, servicii de sanatate, etc...? Pot sa aleg macar sa nu-mi asigur locuinta? Sub rezerva ca nu cer nimanui sa-mi construiasca alta, dar pot sa aleg sa nu beneficiez de acest serviciu?
      • +1 (1 vot)    
        ne-au vandut parlamentarii (Marţi, 8 martie 2011, 22:55)

        I [utilizator] i-a raspuns lui incredibil!

        ca intotdeauna
  • +2 (2 voturi)    
    Nu va fie frica (Marţi, 8 martie 2011, 19:28)

    nu au ce sa ne faca hotii [anonim]

    Banditii astia mizeaza pe frica oamenilor. Platesc articole in media pentru a-si pune pe picioare afacerea asta infecta de jefuire a pu.limii.
    Nu va lasati intimidati. Atita timp cit cei fara asigurare sint majoritatea, nu isi pot pune in aplicare hotia.
  • +3 (3 voturi)    
    hotie legala (Marţi, 8 martie 2011, 19:56)

    anonim [anonim]

    zilnic cautam de unde sa mai furam,deci care e data pina la care trebuie sa ne asiguram?numai in romania se poate intimpla asa ceva.uite legea nu e legea.
  • +1 (1 vot)    
    'Ti-ai dracu de simpatici! (Marţi, 8 martie 2011, 20:53)

    Procurorul [anonim]

    O sa moara Baselu de ciuda cand ajunge amendamentul meu din plenul Camerei, sa-l (pro)mulge.

    Ca doar tocma ce a mai emis unul in noiembrie care era exact pe dos a ce vrea Tonceasca acuma: adica polita facultativa nu va mai prima celei obligatorii, ci invers. Iar Ig(r)as(iatul) asta de la MAI, in afara de faptul ca stie sa scrie comunicate de presa, la asigurari este varza! Pai sa mearga la Bulugea la un curs de reciclare sa afle cum poti reasigura fara contract!

    Ori crapa ori scapa de strabism!

    Angelo, esti fata, nu gluma!
  • +2 (2 voturi)    
    Foaie verde stalp, curge apa-n beci (Miercuri, 9 martie 2011, 0:49)

    barbidoc [anonim]

    Prevad alunecari de teren masive in mijlocul baraganului, dunarea va inunda poiana brasov... nici nu vreau sa ma gandesc ce-o sa fie, asigurati-va fratilor repede. Acuma, cat e ieftin. Dincolo o sa fie mai scump.

    Alo, tovarasi, nu va inghesuiti, e mumu pentru toata lumea. Bani s-aveti.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi