Pekka Pesonen, secretarul general al Copa-Cogeca, cea mai mare organizatie europeana a agricultorilor, a explicat, intr-un interviu acordat HotNews, la Bruxelles, ca negociatorii Uniunii Europene insista ca denumirile de origine controlata ale produselor alimentare sa fie conditionate in primul rand de locul de producere, in timp ce americanii doresc sa foloseasca denumiri europene pentru alimente obtinute in Statele Unite, in cadrul negocierilor pentru viitorul Acord Transatlantic de Liber-Schimb (TTIP). Finlandezul, care este si membru al grupului consultativ de experti al Comisiei Europene pentru negocierea TTIP, se opune vehement importurilor de carne de vita tratata hormonal din America in Uniunea Europeana. Liderul fermierilor europeni a indicat si sectoarele in care Romania ar avea sanse sa profite de pe urma unui viitor Parteneriat Transatlantic pentru Comert si Investitii SUA-UE.
Rep: Tocmai s-a incheiat cea de-a patra runda de negocieri UE-SUA pentru TTIP, iar Copa-Cogeca a participat la consultarile cu stakeholderii. Ce ati aflat despre viitorul acord cu SUA?
Pekka Pesonen: Referitor la negocierile ca atare din runda a patra, abia am ajuns la partea dura. Nu va fi usor, dar noi abordam unele aspecte importante mai ales in agricultura. Si vom vedea cum progresam.
Negociatorii SUA si UE au facut un schimb de oferte si, bineinteles, noi am fost dezamagiti sa vedem aceasta lipsa de ambitie la partea americana. Dar, desigur, asta este tactica lor de negociere. Au inceput cu o abordare modesta, dar noi am facut eforturi, din partea UE.
Rep: Mi-ati putea da vreo 3 exemple in care SUA au fost lipste de ambitie, asa cum spuneti?
Pekka Pesonen: In primul rand, nu am vazut documente. Apoi, in termeni de linii tarifare, de liberalizare, am vazut un nivel mult mai scazut al ambitiei decat de partea Uniunii Europene. SUA sunt in mod clar in urma UE.
Rep: Care este perceptia dumneavoastra legata de aceasta runda de negocieri?
Pekka Pesonen: Acum, SUA si UE trebuie sa discute unele elemente mai sensibile, cum sunt cele legate de preocuparile non-tarifare. Noi tot spunem ca trei sferturi dintre avantajele care ar putea veni dintr-un posibil acord provin de pe partea non-tarifara. In acest sens, aceasta trebuie abordata si, ideal, ar trebui abordata prima. Este vorba despre cum ne organizam productia, despre cum partea americana isi organizeaza productia ei. Aici am vorbit despre chestiuni regulatorii pe care UE le are vizavi de comertul cu SUA.
Bineinteles, SUA a aratat ca in UE avem anumite obstacole la comert, pe care noi, de fapt, le consideram o expresie clara a preferintei consumatorului. Am intalnit aceeasi lista de cerinte si de partea americana si asta inseamna ca simtim ca unele dintre corpurile administrative americane sunt de facto bariere comerciale. In acest sens, pe partea noastra, noi spunem, de exemplu, ca in productia de lapte este o bariera clara asupra comertului. Practic noi nu vom avea acces la piata america, pentru ca doar vreo 2 companii europene sunt inregistrate pentru a desface branza din lapte nepasteurizat pe piata americana, iar volumele sunt foarte reduse.
De altfel, daca ne uitam la ceea ce a facut Uniunea Europeana pentru a ne asigura ca avem produse din lapte nepausterizat sigure pe piata, avem o buna experienta care sa arate ca nu avem o problema si in mod sigur nu vrem sa punem in pericol siguranta alimentara.
De asemenea, in sectorul fructelor, avem doar un punct de intrare in SUA, cred ca este la Philadelphia. Daca tot vrei sa blochezi comertul, de ce nu faci punctul de intrare in Alaska, la Anchorage. Asa ar fi garantat ca SUA va importa mai putine fructe din Europa.
Pentru a da, totusi, credit partii americane, remarc ca au publicat o lege federala care permite producatorilor europeni de carne de vita sa intre pe piata americana. Insa, inca o data, pentru a aplica pentru aceasta, statele membre UE trebuie sa aduca anumite documentatii pentru a se califica. Din cate stiu, sunt doar 3 statele UE in acest proces si cred ca doar Olanda si Irlanda au reusit sa obtina statutul care sa le permita sa exporte carne de vita in SUA.
Asadar, noi asteptam un semn al angajarii din partea americana, pentru a vedea ca sunt seriosi. Desigur ca trebuie sa-si schimbe si legislatia.
Totodata, ei au cerut angajamentul nostru, anul trecut, in legatura cu tratamentul antimicrobian al carcasei de bovina. Comisia Europeana a luat o decizie de autorizare a acidului lactic pentru decontaminarea carcaselor de bovine. Nu ne-a prea placut asta atunci, dar, bineinteles, am inteles nevoia de a gasi o cale rezonabila pentru ambele parti si asteptam sa primim si noi ceva in schimb. Ne-a luat mai mult de un an pentru a trece procesul prin reclasificarea privind BSE (encefalopatia bovina spongiforma).
- Carnea cu hormoni. Ce vor americanii si cat le pot oferi europenii
Pekka Pesonen: Daca ne uitam la ceea ce Statele Unite cred, ei au spus frecvent ca interdictia privind intrarea carnii de vita tratata hormonal pe piata europeana este o bariera comerciala. Din punctul nostru de vedere, daca autorizam folosirea hormonilor pe piata europeana, vom avea o problema cu increderea consumatorului.
Pe de alta parte, in acest moment, importam pana la 48.200 tone de carne de vita fara adaos de hormoni, in principal din Canada si SUA. Piata UE este o piata de aproximativ 700.000 de tone de carne de vita de calitate. Aceasta carne de calitate reprezinta in mod normal cam 8% din intreaga carcasa si, in conditiile in care noi producem in jur de 8 milioane de tone de carne de vita, cei 8% corespund in mare cantitatii de 700.000 de tone de carne de vita. Asadar, daca am avea aproape 50.000 de tone de carne de vita de inalta caliate, asta inseamna ca volumul importului este destul de mare. Acest 8% inseamna 30% din incasarile producatorilor de carne de vita, din valoarea carcasei. Asadar 30% din carcasa este afectata de importuri, deja. Deci, daca am deschide piata unor volume mai mari, am avea consecinte asupra pietei si de aceea am avut unele rezerve.
Cu atat mai mult, daca importurile sunt potential tratate cu hormoni, pentru noi este inacceptabil si pana la urma americanii trebuie sa inteleaga, pentru ca si ei ar avea de pierdut.
Referitor la OMG-uri (organisme modificate genetic), principalul element care intereseaza SUA este autorizarea pe piata. Noi avem legislatia noastra sidin cae cunosc eu, institutiile europene au muncit foarte mult in termeni de timing asupra procesului de autorizare. Bineinteles, nu este perfect, pentru ca va avea un impact asupra producatorilor europeni, daca autorizarea pe piata se face diferit. Daca ai un proces mai lung, care sa creasca riscul de a avea prezenta neatorizata a OMG-urilor in hrana animalelor, atunci pretul hranei va creste usor si, in consecinta, producatorii europeni vor fi nevoiti sa achite costuri mai mari pentru acelasi produs decat cel pe care crescatorii americani de animale il platesc.
- Americanii ne bat si la vita netratata hormonal
Rep: Americanii produc, insa, si multa carne de vita fara adaos hormonal. Aceasta productie este o amenintare pentru crescatorii europeni?
Pekka Pesonen:Americanii sunt deja foarte competitivi in sectorul vitei netratate hormonal. Ei sunt foarte competitivi si in zona conventionala. Nu putem spune ca, daca este determinata de carnea de vita netratata hormonal, vom putea sa ne descurcam cu ea. Nu putem spune asta, pentru ca ei oricum sunt foarte competitivi in relatia cu UE. Ei au firme mult mai mari, au cirezi foarte mari, sute de mii de animale. Eu am vizitat o ferma care avea atunci 63.000 de animale si aveau capacitate pentru 100.000 de animale. Finlanda mea natala are productie mai mica de 200.000 de vite pe an. Deci o singura ferma din SUA poate avea capacitatea de productie de carne de vita a intregii Finlande. Deci, in mod clar, americanii sunt competitivi. Asa ca nu putem spune ca, daca este carne netratata hormonal, o putem accepta. De aceea, noi am cerut ca vita sa fie declarata un produs sensibil in sistemul de cote tarifare, fie ca vita este sau nu tratata hormonal.
Rep: Deci care este solutia ca noi sa fim mai competitivi?
Pekka Pesonen: Sunt mai multe chestiuni. In primul rand, trebuie sa spunem ca nu importam vita tratata hormonal si pe urma mai vorbim. Apoi, este vorba despre cat de larg este accesul la piata. Si acest acces la piata trebuie sa fie decis in functie de partile valoroase ale pietei - asa cum spunea, 700.000 de tone de carne de vita din Europa sunt din sortimentele de carne de calitate. Aceasta este categoria de carne pe care importatorii ar aduce-o in Europa. Nu cred ca vor aduce parti din carcasa cu valoare scazuta, ci partile premium, in principal fileul. Asa ca orice decizie am lua privind cotele tarifare de import, ea ar trebuie sa fie in relatie cu specificitate apietei europene.
De asemenea, noi trebuie sa ne imbunatatim competitivitatea. Tehnic, multe dintre statele membre si-au imbunatatit calitatea carnii de vita. In productia de carne de vita din Franta si Irlanda, am vazut un efort urias in asigurarea calitatii in ochii consumatorului, in principal prin etichetare, astfel incat consumatorul sa fie asigurat privind calitatea carnii si originea animalului.
Trebuie sa promovam maniera europeana de productie, trebuie sa lucram pe lantul de productie si sa aducem venituri mai bune fermierilor.
Rep: De ce va temeti cel mai mult in privinta negocierilor TTIP?
Pekka Pesonen: Nu as spune ca ma tem de ceva. Suntem increzatori ca putem produce conform cererii consumatorilor din UE si SUA. Dar apoi, ceea ce ne ingrijoreaza pe noi este ca – mai ales in cadrul accesului la piata – va trebui sa acceptam un acord care sa nu fie conform realitatii din piata si mai ales sa nu respecte standardele Uniunii Europene. Dar macar pana acum am primit asigurari bune de la negociatorii nostri ca nu vor accepta, de exemplu, carne de vita tratata hormonal pe piata europeana.
Pe de alta parte, in masura in care noi vom trebui sa acordam producatorilor americani acces pe piata UE, avem un risc. Daca nu se respecta proportia pietei relevante in Europa, atunci vom avea o problema majora. In sfera agricola, vom avea o oportunitate sa ajungem la un acord care sa functioneze.
- Unii fermieri europeni cred ca Dacian Ciolos ii trimite in lupta "cu o mana legata la spate"
Rep: In cadrul negocierilor TTIP, care sunt, totusi, punctele noastre forte, armele euopenilor?
Pekka Pesonen: Aceasta este clar legata de preferintele de consum. Noi vrem sa oferim consumatorilor hrana incarcata cu valoare adaugata. Noi credem in asta. Pe de alta parte, productia trebuie organizata intr-un anumit mod in care noi sa tinem seama de o realitate a pietei: si in Europa trebuie sa ne gandim sa producem pentru toti cetatenii. Nu putem accepta situatia in care agricultura Uniunii Europene sa nu poata produce si pentru segmentul cu venituri reduse din societatea noastra. Deci nu trebuie sa dominam o categorie de piata, in special pe cea cu venituri reduse, dar va trebui sa oferim o alegere, o alternativa pentru toata lumea, astfel incat toti consumatorii sa poata spuna: “Si eu ma bucur de alimentele europene de buna calitate”. Aceasta este marea noastra provocare.
Rep: Din cate stiu, comisarul European pentru Agricultura, Dacian Ciolos, spune cam tot acelasi lucru.
Pekka Pesonen: Bineinteles, trebuie sa-i acordam credit domnului Ciolos in promovarea agriculturii europene, in special in privinta noii sale propuneri de intarire a subsectoarelor agricole ale UE. Dar trebuie sa ne asiguram ca agricultura UE, ca intreg, este competitiva si ramane competitiva in ochii tuturor cetatenilor europeni. Daca ii vom spune oricaruia dintre grupurile noastre socio-economice “Imi pare rau, nu am produse europene pentru tine”, nu cred ca este corect, nu cred ca este fezabil. Pana ala urma, se presupune ca avem o Politica Agricola Comuna. Asta inseamna ca trebuie sa se aplice in mod egal de-a lungul Uniunii Europene, nu numai tuturor statelor membre, ci si tuturor grupurilor socio-economice.
Rep: Pai si unde vedeti dumneavoastra astfel de probleme in Politica Agricola Comuna promovata de comisarul Dacian Ciolos?
Pekka Pesonen: Costurile noastre de productie au crescut mai mult decat ale competitorilor nostri internationali, aceasta este problema principala. Noi avem multe bariere la costurile de productie pe care competitorii nostri din alte parti ale lumii nu le au. Si aceasta este un fenomen tipic Uniunii Europene. Noi nu avem acces la toata tehnologia – biotehnologia este un exemplu. In acest sens, atunci cand aducem alimente din state terte, trebuie sa ne gandim si la faptul ca fermierilor europeni nu li se ofera aceleasi instrumente pentru productie. In anumite situatii suntem trimisi la lupta cu o mana legata la spate si nu cred ca este corect.
Rep: Deci comisarul european Ciolos va trimite in lupta, dar nu va da si arme?
Pekka Pesonen: Stiu ca unii dintre membrii nostri au sentimentul ca domnul Ciolos i-a impins in lupta cu o mana legata la spate. Sigur, nu putem spune ca este un sentiment general, dar exista o ingrijorare.
Rep: Care ar fi sansa fermierilor europeni in cadrul TTIP? Ati vorbit despre hrana de calitate inalta, dar tot dvs. spuneti ca nu acoprim toata piata. Ce trebuie sa facem?
Pekka Pesonen: Trebuie sa spunem ca piata americana este cea mai competitiva din lume. Cu toate astea, desi spunem ca China creste, Japonia este puternica, America Latina vine din urma, totusi pietele SUA si UE domina impreuna la nivel global. Aceasta este baza fundamentala pentru strategia noastra. Avem cea mai mare putere de cumparare in SUA si in UE, pentru a merge pe produse cu valoare adaugata. Acesta este sensul in care domnul Ciolos are dreptate. Sunt oportunitati pe care trebuie sa le exploatam. Suntem foarte buni la vinuri, vinul european inca domina comertul mondial. Sunt tari terte care isi cresc productia, dar realitatea este ca vinul european este liderul pietei. De aceea vorbim despre indicatii de origine geografica.
In SUA se vorbeste despre sunca Parma din Michigan. Imi pare rau, dar noi nu putem accepta. Sau despre Chateau de Los Angeles. Nu sunt eu un expert in vinuri, dar mi se pare fortat.
Rep: Dar ati baut un astfel de vin?
Pekka Pesonen: Da-mi voie sa spun ca l-am gustat. Poate avea un raport bun calitate-pret. Dar poti spune ca ai cumparat produsul original sau ai luat altceva? Poate este bun, dar, te rog, nu folosi denumirile. Noi nu spunem ca producem whisky de Tennessee sau burbon de Tennessee. Eu cred ca, daca chiar vrei sa produci ceva anume, trebuie sa folosesti propria ta denumire. Or, tu spui ca faci pizza originala italiana din Oregon. Regret, dar este un conflict de termeni, nu merge. De aceea, este absolut necesar ca partenerii americani sa recunoasca faptul ca poti produce anumite denumiri doar in anumite regiuni si cu anumite procedee.
Si in sens invers, noi vom recunoaste indicatiile georgrafice si pentru americani. Daca ei spun “vin de Napa Valley” sau “whisky de Kentucky”, si noi trebuie sa recunoastem asta, nu avem nicio problema.
Rep: Da, dar un american ne-ar putea spune ca italieneii care au venit in SUA in urma cu 100 de ani au adus cu ei si tehnologia si cultura suncii de Parma.
Pekka Pesonen: Bine, dar cand se mai termina si asta? Bineinteles, daca emigrezi, inteleg ca pastrezi legaturi stranse cu tara ta natala. Dar tu alegi sa te muti in alta parte. Imi pare rau, dar nu este corect sa spun ca stramosii mei au venit din alta parte, iar eu am dreptul etern de a produce sub aceeasi denumire. O parte a familiei mele a venit din Polonia in secului XVII, dar nici asa nu pot sa spun ca eu am dreptul sa folosesc denumiri ancestrale pentru orice produs. Eu sunt din Finlanda si trebuie sa folosesc aceeasi denumire. Eu sunt perfect mandru de vodka finlandeza, care oricum este mai buna decat vodka poloneza.
Rep: Pai, vedeti, polonezii sustin ca ei au inventat vodka, insa dumneavoastra sunteti mandru de vodka finlandeza.
Pekka Pesonen: Da, dar acum cativa ani, cand am discutat definitia vodcii in UE, am avut o cooperare foarte buna intre delegatiile poloneza, finlandeza, suedeza si a tarilor baltice. Este un produs special, este o extensie a painii, vodka a fost acolo de sute de ani si trebuie sa fie recunoscuta.
Rep: Bine, dar un italian din SUA ar putea spune: "Eu sunt italian, ma numesc Luigi si fac sunca de Parma!".
Pekka Pesonen: Chiar daca esti cetatean italian, in Belgia nu poti sa produci sunca de Parma. Si cetatenii UE care muncesc in alta tara a UE sunt supusi acestei reguli. Aici nu vorbim nici macar de stramosii nostri, locul in care se produce este cheia. Nu vrem sa fim rai cu partenerii nostri americani, dar trebuie sa respecte caracteristicile locului in care se face productia. Un exemplu este sampania. Nu e vorba despre brand, ci despre terroir, despre pamant. Poti vinde produse branduite, poti vinde drepturile de producere a Coca Cola, dar nu poti vinde drepturile de producere a sampaniei. Deci este o mare diferenta. Si noi ii incurajam pe partenerii nostri americani sa inteleaga ca valoarea adaugata este legata de locul de productie.
Rep: Unele companii chineze cumpara podgorii intregi in Franta. Este aceasta o problema?
Pekka Pesonen: Nu. Daca sunt unii investitori din state terte care vin sa investeasca in agricultura europeana, noi ne bucuram.
Rep: Deci imi spuneti ca un vin produs la Champagne, de catre o companie chinezeasca, cu muncitori chinezi pe teren, este vin frantuzesc original, insa o sunca Parma produsa in Kentucky de catre un fermier american de origine italiana nu este sunca Parma?
Pekka Pesonen: Asta este o intrebare teoretica. Pana ala urma, nu conteaza cine detine afacerea, daca acea afacere se afla in regiunea Champagne. Asta este prioritatea. Daca aceasta este intrunita si daca procesul de productie respecta cerintele stabilite, nu se poate face nicio legatura cu originea muncitorilor. Daca respecti legea franceza si produci in acea regiune, nu cred ca este vreo problema. Dar daca chinezii vor sa produca sampanie in Shanghai, nu merge. Lipseste legatura cu terenul.
Rep: Pai asa, daca mergem pna la capat cu rationametul pe care l-ati expus, inseamna ca nici whiskyul din Tennessee nu este whisky adevarat, pentru ca a fost adus acolo de catre irlandezii si scotienii care au emigrat in America.
Pekka Pesonen: Whiskyul trebuie sa respecte procedeul de distilare din cereale, fie ca e vorba de grau, secara. Acestea sunt conditiile minime pentru a fi calificat drept whisky. Daca vrei sa produci whiskey in Europa, trebuie sa respecti unele conditii minime, dar, mai departe, daca vrei sa-i spui Scotch Whisky, sau Irish Whisky, trebuie sa treci si de urmatorul pas al restrictiilor.
- Ce va face Romania in Acordul Transatlantic
Rep: In cadrul unui viitor acord SUA-UE, economiile mai mici si mai inapoiate, precum cea a Romaniei, ce sansa vor avea? Stiu ca, de pilda, anul trecut am avut cea mai mare productie de floarea soarelui din UE, dar in ansamblu, economia noastra este inca nemodernizata...
Pekka Pesonen: TTIP ofera acelasi nivel de oportunitati tuturor statelor membre UE. Daca ai produse cu valoare adaugata mare, ai aceleasi beneficii in Europa. De pilda, vinul romanesc este de inalta calitate si presupun ca va avea cerere si pe piata americana. Dar depinde de categoria de proiduse la care esti sau nu competitiv. De exemplu, in Franta exporta produse cu pret mare. Nu este cazul tuturor statelor-membre. In privinta fermelor, ma gandesc la vinuri, bauturi, alimente mai procesate. Cea mai buna parte a exporturilor UE in SUA este a produselor procesate, cu valoare adaugata. Asta inseamna ca numai rareori putem exporta competitiv marfuri ca cerealele. SUA tinde sa exporte in UE produse folosite in alte procese de productie, iar nutretul este un exemplu foarte bun. Noi importam mai mult nutret din SUA decat exportam. Cumparam de exemplu, produse proteice, gluten, cred ca suntem cel mai mare client al SUA.
Rep: Stiti vreun produs romanesc cu indicatie georgrafica romaneasca, un brand agricol romanesc?
Pekka Pesonen: Am gustat vinul romanesc, dar nu-mi amintesc niciun nume. Dar, in mod clar, este un produs la care sunteti buni. Mai sunt si fructele si legumele, la care sunteti puternici, floarea soarelui. Exista un element pe care as vrea sa-l incurajez: avem o mare deficienta in Europa la recoltele proteice, noi nu producem volume suficiente de nutret, ci numai 20-30%. Aceste cifre ar trebui sa fie mai mari. Avand in vedere conditiile din Romania, care sunt destul de bune pentru agricultura, aveti o oportunitate sa produceti nutreturi proteice macar peste media Europei. Chiar daca ar fi masa proteica modificata genetic, macar ar fi din Uniunea Europeana. Daca este de acelasi tip, prefer sa cumpar din Europa decat din SUA, pentru ca valoarea adaugata sa ramana aici.
Romania are teren agricol bun. Poate or fi terenuri mai bune in alta parte, dar in niciun caz nu putem vorbi despre conditii proaste pentru agricultura. Avand in vedere marimea relativa a tarii dumneavoastra, ca suprafata si ca populatie, stiu ca vor fi evolutii pozitive. Dar lucururile nu se intampla de la sine, e nevoie si de investii. Pot veni bani din strainatate, dar trebuie sa va asigurati si ca aveti agriculturi romani activi. E nevoie de agricultori reuniti in organizatii, precum si de industria alimentara care sa investeasca. Chiar daca aveti ferme bune, fermierii au nevoie de parteneri si cel mai apropiat aliat al lor este industria alimentara.
Rep: Mai este si problema supermarketurilor. Vor vinde supermarketurile si produse romanesti sau le prefera pe celelalte?
Pekka Pesonen: Cand ati aderat la UE, a fost un aflux enorm de produse din alte state membre, dar apoi a urmat o stagnare si, pana la urma, consumatorii si-au dat seama ca trebuie sa se asigure ca propriul lor sistem de productie de alimente este viabil. Mai ales la produse proaspete, laptele este un exemplu bun.
Dar aceasta nu se face fara efort. Producatorii romani nu trebuie sa stea si sa se uite in urma consumatorilor sa se intoarca. Nu se vor intoarce niciodata, daca producatorii nu vor veni cu dezvolare, cu standarde de baza in igiena, preturi rezonabile, distributie stabila.
Rep: Romania a avut, in anul 2013, cea mai mare crestere economica procentuala din UE, 3,5%, in principal datorita recoltei agricole bune si a exporturilor. De ce nu se prea vede aceasta crestere in buzunarele fermierilor romani?
Pekka Pesonen: Bine zis. De aceea, noi ne-am prnuntat pentru imbunatatirea locului fermierului pe lantul de productie a alimentelor. De exemplu, am putea face investitii pentru a obtine un pret mai bun la lapte. Un exemplu bun ar fi o fabrica de inghetata. Aceasta foloseste o cantitate redusa de lapte, dar genereza un pret foarte bun pentru acel lapte introdus in productie, Iar consumatorii sunt multumiti sa plateasca. Consumatorii sunt mai bucurosi sa plateasca decat sunt platitorii de taxe. Daca vede un produs bun, consumatorul plateste mai mult si, in cele din urma, pretul mai bun ajunge la fermier.
Citeste si:
0
2
